Savantul

Rareori, cât timp sunt printre noi, savanţii coboară în agora. Renumele li-l duce şirul de titluri de cărţi acoperind pagini întregi dintr-un c.v. care altminteri nu mai conţine altceva atractiv. Apoi, în sertarele savantului se adună, cu vremea, sumedenii de premii şi distincţii naţionale, universitare şi academice, înfrăţite cu premii şi distincţii internaţionale. După aceea vine, desigur, şi rândul societăţilor ştiinţifice, toca şi toga dobândite, de la o ţară la alta, din partea ilustrelor comunităţi, de bună seamă tot universitare şi academice, sub specia vibrantă a lui honoris causa. Şi iată că deodată, într-o bună zi, ştirea incredibilă despre plecarea dintre noi, în plină energie şi omagiere creatoare, a savantului, îşi face loc, însoţită de mii de regrete, în jurnalele de seară ale televiziunilor, pe la mijloc între reportajul despre un viol zoofil şi sondajul privitor la sursele autoincendierilor ratate.

De fapt, cine eşti dumneata, savantule? Pentru ce exişti, dacă mai exişti cu adevărat? Şi pentru ce ai existat, dacă ai existat în-

tr-adevăr, de obicei paralel cu viaţa reală?

Aceste întrebări am fi putut să i le punem lui Mihai Gramatopol când, numai în anul 2000, i-au apărut, înşirat de-a lungul lui, un număr record de cărţi: 4. Chiar dacă doar una singură, dintre ele, era absolut nouă - cea pe care o semnalez astăzi *) -, savantul pregătise retipărirea celorlalte cu aceeaşi meticulozitate a cizelatorului care revine înmiit pe aceeaşi suprafaţă a milimetrului pătrat. Nu i-am putut pune atunci nici o întrebare. Savantul plecase dintre noi, lăsându-ne a pune ce şi câte întrebări am fi vrut ori am vrea doar cărţilor lui.

Moira, mythos, drama (ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers, 2000) se numeşte cartea debutului editorial (Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1969). Civilizaţia