În subcapitolul succint Superstiţioasa etică a cititorului ("Discuţii", 1932) din volumul "Cartea de nisip" a lui Jorge Luis Borges excelent tradusă de Cristina Hăulică şi apărută în 1983 la editura Univers, marele scriitor sud-american se ocupă de stil cu jactanţa sa precisă, directă - citez mai mult şi mai în voie pentru o mai lesne captare a iubitorului sincer de literatură apărându-se de somnolenta logoree română ca şi de atâtea razne şi prisosuri:

"...Cei ce păcătuiesc de această superstiţie (a scrie perfect, n.n.), înţeleg prin stil nu eficienţa sau ineficienţa unei pagini, ci aparenta iscusinţă a scriitorului: comparaţiile folosite, acustica, episoadele punctuaţiei şi ale sintaxei lui...(...) Atât de răspândită e superstiţia asta, încât nimeni nu s-ar încumeta să admită absenţa stilului în opere care îi stau la inimă... Critica spaniolă n-a vrut să recunoască faptul că cea mai de seamă valoare a lui (Don Quijote, n.n.) este aceea psihologică şi îi atribuie în schimb haruri stilistice care multora le vor fi părând misterioase. Într-adevăr, e de ajuns să recitim câteva pasaje, pentru a simţi că Cervantes nu era stilist...şi că destinele lui Don Quijote şi Sancho Panza îl interesau prea mult ca să-şi îngăduie a se lăsa distras de propria sa voce..."

Borges citează în continuare câţiva comentatori printre care şi pe severul Grousac:

"Dacă ar fi - scrie acesta - să descriem lucrurile aşa cum sunt, ar trebui să mărturisim că o bună jumătate a operei (lui Cervantes, n.n.) are o formă din calea afară de şubredă şi de neglijentă... Şi prin aceasta nu mă refer numai la improprietăţile verbale, la intolerabilele repetiţii, ori la crâmpeile de anevoioasă grandilocvenţă care sfârşesc prin a ne copleşi şi la structura în general dezagregată a acestei fraze menită doar să umple timpul..."

Şi Borges încheie: "Pagina perfectă, pagina în