Este limpede că, din punct de vedere cultural, România în tranziţie are o problemă (bine ar fi să fie doar una). Cum trebuie să arate cultura română (de tranziţie?), astfel încît ea să nu fie o piedică în faţa procesului de integrare în structurile euro-atlantice (dulce ca mierea e limba de lemn) şi, în acelaşi timp, să devină o marfă vandabilă, eventual cu o finalitate educativă? Iată o întrebare la care nu este uşor de răspuns şi care nu priveşte strict România (nici măcar, exclusiv, ţările din fostul spaţiu comunist). Este o întrebare care priveşte milenara cultură europeană supusă asaltului corectitudinii politice (de ce nu, şi corectitudinii culturale) nord-americane.

Un veritabil semnal de alarmă asupra unor aspecte nocive pentru viitorul spiritual al omenirii, cuprinse în noua paradigmă culturală postmodernă este volumul lui Ovidiu Hurduzeu, Sclavii fericiţi. Stabilit de mai bine de un deceniu în celebra Silicon Valley, inima tehnologiei americane, autorul cunoaşte din proprie experienţă stilul de viaţă american şi modul în care anumite tendinţe culturale legate de ceea ce s-ar putea numi "noua ordine mondială" ajung să fie exportate în întreaga lume. Din foarte complexa demonstraţie a eseistului să reţinem doar că tendinţa lumii contemporane de a şterge graniţele dintre artă şi realitate a avut ca efect dispariţia "distanţei estetice" (Daniel Bell) şi a spiritului critic. Scrie, Ovidiu Hurduzeu: "Realitatea ca şi arta îşi pierd caracterul obiectiv, devin prelungiri fantasmatice ale unui «eu» pasiv, incapabil să mai iasă din propria carapace pentru a iniţia acţiuni de transformare a realităţii. «Individualistul» artei postmoderne nu acţionează, ci reacţionează la evenimente exterioare pe care nici măcar nu încearcă să le mai controleze" (pp. 11-12). Tendinţa artei postmoderne este aceea de a transmite imagini "plăcute", reconfortante. De aceea imag