Cassian Maria Spiridon e unul dintre poeţii noştri actuali care se arată interesat de comentarea literaturii. Fenomen tot mai frecvent şi cît se poate de legitim, acesta trezeşte încă suspiciuni, chiar dacă nedate în vileag, izvorîte din comoditatea clasificării (şi "încuierii"!) scolastice a genurilor pe care le-ar putea aborda unul şi acelaşi condei, ca şi cum poetul-critic sau criticul-poet sau pur şi simplu şi poetul şi criticul cînd sînt întruniţi într-o singură persoană (fără un accent al "întîietăţii") n-ar dispune de şanse de afirmare teoretic egale cu cele ale practicantului unei formule unice. Cu modestie, dl. Spiridon îşi notifică postura de "martor" al vieţii publicistice şi literare, astfel: "nu mi-am propus a face critică, în sensul curent al cuvîntului, şi nici obişnuita eseistică. Aceste articole exprimă sau/şi afirmă, cu prioritate, cîteva opinii, în genere o atitudine cît mai coerentă faţă de un eveniment, îndeobşte literar, fie o carte, o personalitate, o temă în dezbatere curentă sau referitoare la viaţa revistei «Convorbiri literare»". Prudent, d-sa se străduieşte a porni de la concepte precise, apelînd nu o dată la definiţiile lor: "Mai întîi e necesar a ne defini termenul paradox: în Dicţionarul explicativ are mai multe accepţiuni în care, de interes pentru noi, este prima...". Ca şi: "Dramaticul, ne învaţă Dicţionarul de termeni literari, este o categorie estetică mai cuprinzătoare decît genul dramatic, el fiind aproape sinonim cu conflictul, care se poate regăsi, ca stare de spirit, în toate genurile literare". Nu e neapărat un semn de didacticism, ci mai curînd o procedură de bun augur, într-un context în care vorbele se întîmplă a o lua razna şi a glisa către înjghebări anapoda. "Beţia de cuvinte" e oricînd reprobabilă. Cassian Maria Spiridon o evită, păstrînd o claritate a expresiei în pofida faptului că se apropie nu o dată, cu emoţia veş