Stimate domnule Lucian Raicu,

Iată-mă pus, din cauza telefonului de-aseară, dat de Dinescu de la dumneavoastră, din nou în situaţia de-a mă justifica! "Eşti un mari şmecher, bătrîne!", mi-a zis el. Numai că de data asta nu l-am mai crezut! Să fie dînsul puţin "gelos"? M-ar bucura! Mai e însă şi faptul real că, în ultima vreme, datorită acestor scrisori, Dinescu mi-a telefonat de vreo patru ori, ceea ce-i o realizare! Adică nu m-a lăsat singur.

Ce mult m-am dilatat în fericire cînd a apărut primul volum de corespondeneţă a lui Odobescu, 3000 de scrisori!! Dumnezeule! Apoi cît de trist am fost, răsfoind, să văd că majoritatea le-a scris în altă limbă. Pe mine mă interesa, pînă la fierbere, gustul limbii odobesciene, intimitatea aceea inimitabilă, pe care ţi-o dau numai scrisorile, cu sufletul întunecat al scriitorului. Savoarea bulbucului necontrolat, umflat spontan pe deasupra paginii în chiar clipa-n care te fute dulce şi fulgerător gîndul. Or, scrisorile lui în franceză, vorbind exact, foarte exact, nu mai ţin de literatura română! A le traduce? Se spulberă şi ce-a mai fost! Păcat, mare păcat că Odobescu nu şi-a scris toate cele 3000(!) de scrisori cu ţîţa mamei în gură.

Pe de altă parte, însă, scrisorile "franţuzeşti" ale lui Odobescu primesc o aromă specială, capătă un fel de comic involuntar: "Un dentiste de Bucarest prépare une collection fort intéressante en ivoire..."

Şi totuşi. Fiţi atent, nu-i mai mult delicios să citeşti, în româneşte, o chestie ca asta?

"Dragă D-le Mirea

Era convenit să venim azi la teatru ca să regulăm tablourile"

Ca să adaug imediat "J'ai tâché de voir Mitică hier..."

Cînd vom avea cele nu ştiu cîte volume în faţă, cu toate scrisorile lui Odobescu, alta va fi literatura română, v-o jur!

Dumneavoastră aveţi o cu totul altă părere. A