Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preturile din pietele constantene vor scadea

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 martie 2003 ·

In cadrul unei conferinte de presa, Consiliul de Administratie al RAEDPP a facut cunoscute masurile care s-au luat impotriva "mafiei" existente, in momentul de fata, in pietele constantene. In acest sens, Directia Pietelor a organizat licitatii zilnice pentru adjudecarea tarabelor, prin aceasta metoda incercandu-se distrugerea "intermediarilor" care puneau monopol pe tarabe si venirea in ajutorul adevaratilor producatori. Presedintele CA-ului, Nicusor Constantinescu, a informat media cu privire la existenta unor intendenti de piata care nu isi respecta atributiile in munca pe care o desfasoara. Ei nu incaseaza in totalitate tarifele, insusindu-si, totodata, o parte din bani. Prinsi in flagrant, o parte dintre acestia au fost sanctionati administrativ si pecuniar, urmand a fi trimisi in fata instantei. Un astfel de caz il reprezinta Elena Tican care, surprinsa de echipele de control in piata Grivitei, nu a putut justifica prezenta asupra ei a 10 chitante nedatate si suma de 300.000 lei. Respectiva intendenta este recidivista, dat fiind faptul ca, anul trecut, aceasta a fost amendata pentru ca nu eliberase tichete pentru ocuparea locurilor de desfacere si chitante pentru intreaga suma achitata de catre agentii economici. Constantinescu a mai anuntat crearea in cadrul pietelor a unor sectoare speciale in care isi vor desfasura activitatea numai producatori si importatori, pretul produselor din aceste spatii urmand sa fie cele mai mici. In acest sens, Primaria municipiului Constanta, impreuna cu RAEDPP vor demara "Programul primariei pentru preturi corecte" in toate pietele constantene, incercandu-se in acest fel situatia de anul trecut cand, in pragul sarbatorilor de Paste, pretul la carnea de miel a crescut de la 70.000 lei/kg la 120.000 lei/kg. Consiliul de Administratie a mai tinut sa asigure cetatenii ca preturile din pietele constantene vor scadea. Comentarii (0) S

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 12 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°