La Craiova, Olimpiada de romana a reliefat inca un profesor de exceptie: Ofelia Burtea de la CN „Carol I“
12 elevi din invatamintul preuniversitar doljean s-au calificat pentru faza nationala a Olimpiadei la limba si literatura romana. Dintre acestia, cinci sint de la Colegiul National „Carol I“, patru elevi- de la CN „Fratii Buzesti“ si cite unul de la CN „Elena Cuza“, Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu“ si Scoala nr. 39 din Craiova. De remarcat este ca profesoara Ofelia Burtea de la CN „Carol I“ are trei elevi calificati la faza nationala, din care doi sint in clasa a IX-a si unul in clasa a XI-a. Aceasta este absolventa a Facultatii de Filologie din Craiova, are gradul didactic I si, dupa propria-i marturisire, l-a avut mentor pe prof. univ. dr. Marin Besteliu, valoros critic si istoric literar. Profesoara Ofelia Burtea considera ca Nicolae Manolescu este cel mai important critic literar din ultima jumatate de secol, pe ale carui scrieri le „devoreaza“ din hedonism. De aceea, rezultatele sint pe masura spiritului sau de selectie.
54 de scoli din Dolj au ramas fara directori
In Dolj, pentru ocuparea celor 126 de posturi de director si director adjunct la unitatile scolare, inscrierile candidatilor s-au terminat, insa fara a se acoperi „plaja“ din mediul rural. Daca pentru scolile din Craiova s-au inregistrat si cite trei concurenti pentru un post, in restul judetului au ramas 54 de posturi libere. Desi Monalisa Galeteanu, inspector general adjunct al ISJ Dolj, a dat „ultimatum“ pentru inscriere, indolenta si teama unor candidati de a-si depune dosarele au devenit certitudine. Unii dintre ei asteapta sa fie numiti in functii cu delegatie, pe altii nu-i intereseaza, iar celor mai multi le este frica de concurs, care se va desfasura in perioada 11-21 martie.
25 de miliarde de lei pentru creditarea IMM
Agentia Judeteana pen