Începînd cu celebrul Raport al lui Nikita Hruşciov de la Congresul XX al PCUS (1956) şi pînă în ziua de azi, oficialii sovietici şi apoi cei ruşi au folosit pe rînd demascarea crimelor regimului stalinist, urmată de "reabilitarea" lui Stalin, în funcţie de interesele politice ale momentului. În bătălia pentru sufletul rus unii aleg mărturia şi pocăinţa, alţii continuitatea patriei şi a ideilor mari. De fapt, cînd, în condiţiile unei libertăţi limitate, li se cere celor care au înfăptuit crimele sau au profitat de pe urma lor să emită şi judecăţi, procesul de limpezire se produce parţial, prin salturi şi exagerări. După 86 de ani de la Revoluţia din Octombrie, Rusia este deopotrivă produsul modernizării şi al crimelor comuniste, al elanului constructiv şi al fricii, al victoriei împotriva fascismului şi a preţului exorbitant plătit pentru această victorie. Democratizarea dezbaterii publice are un efect paradoxal: libertatea cuvîntului asigură nu doar demascarea crimelor stalinismului dar şi vizibilitatea celor pentru care trecutul comunist a fost momentul suprem al împlinirii şi denunţarea simbolurilor comuniste - seceră, ciocan, steaua în cinci colţuri - ca fiind semne de recunoaştere ale organizaţiilor secrete antinaţionale. Preşedintele Putin este extrem de abil în echilibrarea acestor tendinţe, în dezamorsarea tensiunilor: la nivel simbolic, se cîntă melodia imnului de pe timpul URSS, dar e refuzată propunerea de a reveni la numele Stalingrad în oraşul care sub acest nume a cîştigat o sîngeroasă bătălie cu armata germană. Percepţia epocii sovietice se debarasează de viziunea sumbră fără a cădea - deocamdată - în elanul proslăvirii. Dar nici democraţia nu a devenit un ideal sau un reflex. Într-un extrem de interesant şi bogat supliment al ziarului Le Monde dedicat lui Stalin şi stalinismului, Nikita Petrov, istoric, vicepreşedinte al asociaţiei Memorial, s