Da, în această imensă confuzie, un singur lucru e clar: aşteptăm să vină Godot.
Actul I Cuplul Pozzo şi Lucky în piesa lui Beckett este un simbol pentru societatea bazată pe relaţii de putere, societatea activilor şi a responsabililor. În primul act, Pozzo îl domină pe Lucy ţinîndu-l strîns legat cu o funie, obligîndu-l la o trudă zadarnică şi zădărnicită. Oficial există statistici. Conform lor, în Bucureşti, există la ora actuală peste 900 de cerşetori, 406 vagabonzi, 107 boschetari şi peste 200 de minori, copii ai străzii. Există şi rapoarte. Printre cauzele ajungerii oamenilor în stradă, se spune (într-un raport întocmit de fundaţia internaţională Medicins sans frontiers) că ar fi problemele conjugale (lipsurile financiare sau alcoolismul) care ocupă 31% din numărul adulţilor fără adăpost. Mai apoi sînt 27,5% cei care provin din divorţuri şi vînzări de locuinţă, 14% pierderea locului de muncă sau imposibilitatea plătirii chiriei, 8% foşti puşcăriaşi şi tineri care, deveniţi adulţi, trebuie să părăsească orfelinatele. Bineînţeles, la toate acestea există (pentru contracarare) şi ajutoare şi planuri de eradicare. Automat, însă, toate atrag după sine birocraţie multă (procedurile de sancţionare a părinţilor care îşi exploatează copiii trimiţîndu-i la cerşit sînt pe cît de alambicate pe atît de neaplicat, autorizaţiile pentru fundaţiile umanitare cer multă alergătură, ştampile peste ştampile şi, uneori, taxe etc., etc.) şi aruncări de pisică peste gard (fundaţiile înspre autoritate, invocînd lipsa de preocupare, autoritatea înspre fundaţii, invocînd belşug de interese particulare). Aparent ceva, ceva se face, mai mult însă de ochii lumii (autohtone şi mai ales străine). Se caută soluţii, se aşteaptă răspunsuri. Dar, dacă pînă în prezent, la fel ca în scena lui Beckett, ochii lumii autohtone pot vedea personajele care aşteaptă, sînt mai puţine şansele de
