"Detabuizarea" propriei istorii poate fi interpretată ca indiciu al maturizării democratice a unei naţiuni dar şi ca etapă a accesului la normalitate a unei ţări. Germania postbelică şi reunificată oferă din această perspectivă un caz deopotrivă singular şi exemplar. Dezbaterile care însoţesc diversele etape ale unui proces extrem de complex, desemnat printr-o pură convenţie "detabuizare a istoriei" sînt mai aprinse, mai pătimaşe şi mai mediatizate în Germania decît în restul ţărilor europene. Ilustra dispută a istoricilor din anul l986, declanşată între altele şi de tenativa filozofului Ernst Nolte de a compara fascismul cu comunismul, (operaţie pe care o reia cu toate precauţiile de rigoare, François Furet) oferă celor interesaţi întreaga măsură a spasmelor prin care poate încă trece o Germanie însănătoşită deja de trecutul ei brun. Iar ieşirea din convalescenţă nu se produce prin eludarea ci prin asumarea responsabilităţilor morale (şi nu numai) pentru crimele comise în numele unui regim - în ocurenţă - cel nazist (delimitarea fiind impusă acum de ocazii comemorative precise). În iarna acestui an se împlinesc şase decenii de la declanşarea a ceea ce germanii numesc "Bombenkrieg", războiul purtat din aer de britanici şi americani împotriva celui de-al Treilea Reich. Victimele bombardamentelor sistematice în rîndul populaţiei civile se însumează la peste 600 de mii de persoane civile dintre care 80 de mii de copii. 161 de oraşe germane - de la cele strategic relevante prin industria lor de armament - pînă la metropolele culturale şi pline de vestigii istorice, ca Dresda sau Würzburg, au fost parţial sau în întregime distruse. Devastarea din aer a Germaniei, trecerea ei, la propriu, prin foc şi pară, a fost reactualizată recent (cum se întîmplă cel mai adesea) de o carte. Titlul acesteia: Der Brand (Pîrjolul). Scrierea istoricului Jörg Friedrich, un reputat sp