Începînd din 6 martie, atît Scînteia cît şi România liberă apar, cîteva zile la rînd (pînă după înmormîntarea lui Stalin), cu pagini întregi în chenar negru şi cu lamentări semnate de oameni ai muncii (ţărani colectivişti, muncitori stahanovişti) şi de academicieni, savanţi, artişti, scriitori (C.I. Parhon, Sadoveanu, Jules Cazaban, Raluca Ripan, Traian Săvulescu, Petru Dumitriu, Camil Petrescu etc.). Sînt publicate şi un soi de reportaje unde se arată cum în fabrici, uzine, şcoli, universităţi etc. oamenii, întruniţi în adunări solemne, îşi exprimă nemărginita durere şi încearcă să se mobilizeze pentru a depăşi cumplita încercare. Iată o mostră (din Scînteia, 7 martie): "La şcoala de băieţi nr. 47 un elev a scris pe tablă cu litere mari: «Stalin a trăit, Stalin trăieşte, Stalin va trăi deapururi în inimile noastre». În această sală s-a adunat detaşamentul de pionieri ai clasei. - Noi pionierii, a spus elevul Celac Sergiu, ştim bine că marelui Stalin îi datorăm bucuriile noastre, frumuseţea vieţii noastre de pionieri ai Republicii Populare Române. În vara aceasta am fost în tabăra de pionieri de la Homorod. Dimineaţa, cînd ne adunam în careu şi înălţam steagul roşu, noi cîntam din adîncul inimii cîntece de slavă lui Stalin. La focurile de tabără la care am luat parte, cîntecele şi poeziile cele mai iubite erau acelea închinate lui Stalin. Am văzut copii mici, care de-abia începuseră să vorbească şi care, printre primele cuvinte, învăţau să rostească numele scump al lui Stalin". Fapt e că "materialele" din ziarele româneşti, oricît de enorm-delirante ar fi, nu se deosebesc de cele apărute în presa comunistă occidentală, cu deosebire în cea franceză. L'Humanité şi L'Humanité dimanche conţin şi ele relatări de la adunări spontane ale oamenilor muncii, reportaje care încearcă, vag şi rudimentar, să imite stilul prozei lui Zola. Vedem astfel cum, la sediul primări