E adevărat, sînt bani puţini - şi cu atît mai puţini pentru cultură - şi nu ne putem permite să le dedicăm manifestări publice de apreciere decît artiştilor decedaţi sau, în cel mai bun caz, celor care fac o vîrstă. Vîrsta trebuie să fie cam de 70, 80, dar cel mai sîrguincioşi în a ne arăta preţuirea sîntem atunci cînd omul face 100 de ani. Lăsăm, astfel, natura să lucreze în favoarea noastră şi să facă o selecţie drastică. Căci, altfel, dacă le-am acorda importanţă artiştilor "în apogeul maturităţii lor creatoare", am fi copleşiţi. Dai un premiu, o distincţie, o atenţie unuia, sare cel de lîngă el: "Da' de ce lui da şi mie nu? Cu ce e el mai breaz?" Îi dai şi acestuia, sar alţi zece, îi mulţumeşti pe aceştia, vor alţii o sută - şi tot aşa, după principiul bulgărelui de zăpadă. Cine să stabilească unde trebuie să te opreşti? Nu putem să-i mulţumin pe toţi, nu sînt bani. Nu avem bani pentru proiecte culturale coerente, de zi cu zi, tot ce putem să ne permitem este să dăm, din cînd în cînd, cînd vreunul mai atinge suta, cîte un tun cultural. Şi atunci să vezi distracţie! Ne scoatem pîrleala şi transformăm totul într-o "mare serbare a spiritului românesc". La o astfel de serbare am fost martori de curînd, uniţi în cuget şi-n simţiri, cu ajutorul canalului TVR Cultural, care a transmis în direct, într-o ediţie specială a emisiunii "Aurul cenuşiu", festivitatea din Aula Academiei Române dedicată celor 100 de ani pe care i-a împlinit sculptorul Ion Irimescu. Comentariu de la faţa locului de Alexandru Mironov. Un Alexandru Mironov gîtuit de emoţie, dar avînd cuvinte potrivite

pentru orice situaţie, pentru orice personalitate care lua cuvîntul: Eugen Simion - "extraordinarul manager"; Ion Iliescu - "un campion al normalităţii"; Ion Irimescu - "soldatul care-şi apără nemurirea"; Ion Irimescu la tribuna Academiei - "un mic uriaş în faţa areopagului nemuritorilor".