...fotbalului din Divizia A Salut, salut, salut, salut încîntat, salut voios, salut pios şi pudic, salut îngîndurat şi în cele din urmă tăcut şi mut, arbitrilor de fotbal din Mexico City, celor care au luat o hotărîre care ar trebui să înmărmurească peluzele şi tribunele, federaţiile şi tipografiile, "mesele presei" şi serviciile de cardiologie, să paralizeze toate ironiile şi acei centri nervoşi unde se nasc, după legi obscure, acele împerecheri de sunete ale unei înjurături, ale unui "huo, arbitru!", ale unui "...cu cine te-a făcut!", ale unor bancuri de o răutate unică, strălucitoare ca un dinte de rechin, nimeni, nici un jude, nici un gîde, nici un sclav, nici o telefonistă, nici un vînzător de ceapă sau smîntînă, nici un vatman, nici un poet neruşinat în patetismul său şi nici criticul ce-i cenzurează rezonabil retorica, nimeni nu are de auzit ceea ce captează urechile unui arbitru, de centru sau de linie, în nici o ţară din lume - cu sau fără cenzură - nu există Constituţie care să interzică vreodată sau cuiva linşajul verbal al celor care şi-au luat pe cap şi pe conştiinţă - într-o clipă, desigur, ameţitoare a vieţii lor - sarcina cea mai benignă, cea mai senină din cîte pot seduce o minte de adult, şi anume: aceea de a stabili dacă a fost fault, corner, aut sau penalti, de a valida un gol, trecînd, ce-i drept, prin infernul de a sesiza, semnaliza şi sancţiona un ofsaid imperceptibil, dar care-i meseria ce nu conţine nimic infernal, ci doar inocenţă? Ziaristica? Morăritul? Albinăritul? La ora cînd la Mendoza poliţia intră pe teren şi-l ridică pe arbitrul de centru pentru că nu a acordat un penalti pe care-l vedea şi un chior, urcîndu-l în duba ei şi acuzîndu-l de comiterea unui scandal public, sugerînd astfel apariţia unor vremuri în care poliţia, ea, să arbitreze meciurile de fotbal, ceea ce ar simplifica multe pe acest pămînt, la ora aceasta de răscr