Cum m-am intalnit cu doua reportaje
Prima oara am vrut sa scriu textul asta dupa ce-am vazut primul reportaj. Un neamt voia sa plece cu o fata de gospodar din muntii Neamtului, si s-o duca acolo, la el, in Germania. Numai ca era sfarsit de razboi, si rusii erau la o bataie de pusca, si nemtii se retrageau, si tatal fetei s-a tot framantat, pana cand au ajuns la o poteca, tustrei: neamtul, fata si tatal. Neamtul nu parea om rau, doar ca tatal fetei se tot framanta, ca tot parintele: in urma - rusii beti si salbatici, in fata - drumul cenusiu si cetos catre o Germanie numai gropi si moloz. S-atunci tatal fetei a rasuflat adanc, s-a cerut iertare de la Cel de Sus si l-a-mpuscat pe neamt, luand fata inapoi si ascunzand-o de rusii cei beti si salbatici. S-asta-i. Ce v-am spus eu acuma e nimica toata, e ca si cum as fi povestit un vin. Nu mai tin minte cum o chema pe fata, nici daca intamplarea asta a fost in Tarcau sau in Borca, ori daca tatal fetei se temea de rusi sau de Cel de Sus. Tot ce tin minte e ca m-am intors dintr-odata intr-o lume pierduta si nemiscata, cu barbati si femei care povestesc, ca sa se stie, intamplarea cu neamtul care-a vrut sa plece cu o fata din sat. Nu era nici un han, nici o masa intinsa, dar stiam sigur: la doi pasi, intr-o ograda plina cu carute si cai, niste calatori povestesc despre targul Lipsca si despre cum sede nemtaraia pamantului si bea bere, intr-un oras nemaivazut, cu case peste case si ulite dintr-o piatra. Atunci am vrut sa scriu prima data. Numai ca inaintea intamplarii cu neamtul care-a vrut sa plece cu fata din Tarcau s-au asezat, peste rand, tampeniile unui oras cu case peste case, cu strazi dintr-o singura piatra si cu moldovenimea pamantului band bere si suduind din gros. Cand am vazut al doilea reportaj, cel cu haiducul Pantelimon, mi-am zis ca trebuie neaparat sa scriu. Lumea de demult se uita mustratoar