Studioul Casandra – Ma cheama Isbjõrg. Sint o leoaica, de Havar Sigurjonsson, dupa un roman de Vigdisa Grimsdóttir, in romaneste de Carmen Vioreanu (piesa tradusa in cadrul proiectului dramAcum). Regia: Gianina Carbunariu, clasa prof. univ. Valeriu Moisescu. Scenografia si spatiul sonor: Daniel Voinea si Yusuf Nadir, clasa prof. univ. Adriana Raicu. Coregrafia: Carmen Riban. Distributia: Ioana Calota, Madalina Ghitescu, Maria Obretin, Razvan Oprea, clasa prof. univ. Ion Cojar, Ela Mocanu, Adrian Anghel, Rolando Matsangos, clasa prof. univ. Mircea Albulescu, Bogdan Florea, clasa prof. univ. Adrian Pintea.
Isbjörg-lumina are un suflet de metal, aproape transsexual, de o duritate rara, este „partea buna“, diafana, sufletista, visatoarea, insingurata, infrigurata (in islandeza isjbörg inseamna urs polar). Dar Isbjörg-lumina ucide, ca si Isbjörg-intuneric, care este „partea rea“, viscerala, revoltata, uneori disperata, leoaica intotdeauna supravietuitoare. In fiecare Isbjörg-lumina se afla o Isbjörg-intuneric, si in fiecare Isbjörg-intuneric se afla o Isbjörg-lumina. Contrariile s-au contaminat, bipolaritatea fiintei feminine isi schimba semnele „plus“ si „minus“ pe nesimtite. Sint doua chipuri (Madalina Ghitescu si Ioana Calota) foarte asemanatoare si foarte diferite in acelasi timp ale aceleiasi identitati feminine: o adolescenta prostituata care isi omoara clientul. Tema dublului, veche de cind lumea, s-ar putea spune.
Numai ca de data aceasta nu mai stim cine pe cine dubleaza: imbracate la fel (difera doar rochitele pe care le imbraca la un moment dat, ajutindu-se una pe alta), cu doua codite-cornite care sint fie ale unei virste inocente, fie ale demonului care locuieste, de fapt, in fiecare dintre noi (noi, femeile, era sa scriu), cele doua isi disputa centralitatea, intr-o miscare ce provoaca, agreseaza publicul. Isi transfera ritm
