VI
Un alt tip de argumentatie „pacifista“, despre care am amintit constant, considera ca „fortele obscure“, „gruparile de interese“, „centrele oculte de putere“ care sustin razboiul ar fi reprezentate nu neaparat de persoane cu dorinte pervertite, ci de creaturi incapabile de orice dorinta, de veritabili roboti, care nu fac decit sa-si calculeze la rece interesele. Asemenea idei isi au emulii lor, nu putini, si in rindurile intelighentiei est-europene. Iata-l, de exemplu, pe un foarte activ epigon de la noi al stingismului occidental antiamerican al anilor ’60 sustinind ca Statele Unite vor ataca in cel mai scurt timp Irakul pentru simplul motiv ca analistii pietei bursiere „prognozeaza“ ca un razboi scurt si eficient ar relansa rapid economia americana.
Cineva care vede atit de clar (cu acea luciditate pe care ti-o poate da numai intersectia dintre utopiile negative halucinogene ale SF-ului anilor ’60 cu orele de invatamint politico-ideologic in care aflai cum „baza“ determina „suprastructura“) nu mai poate fi interesat de detalii marunte, cum ar fi declaratiile prin care presedintele Bush, inca din 11 septembrie, s-a angajat in fata natiunii americane ca va urmari terorismul islamic pina la radacini, fara a face distinctie intre faptasii propriu-zisi si statele care-i sustin sau ii adapostesc. Ceea ce ar putea sa insemne ca atacarea Irakului nu a fost decisa „acum cinci minute“, pe baza unei fituici cu analize financiare, ci chiar in zilele imediat urmatoare prabusirii Gemenilor. Si ca justificarea morala pentru o asemenea decizie a unei administratii care-si respecta in mod absolut cetatenii este ca jumatatile de masura si pertractarile sicofantice de tip Schroeder-Chirac nu ar insemna decit o insulta grava, inacceptabila, adusa memoriei miilor de victime nevinovate ale odiosului atentat.
Problema, insa, cu liderii de tipul
