Jurnalul dumneavoastra, Femeia din fotografie, a fost unul dintre succesele editoriale ale anului trecut: a avut numeroase cronici favorabile si in mai toate revistele culturale, a fost nominalizat la Cartea Anului... Are de suferit scriitorul de fictiune Tia Serbanescu?
Nu, chiar deloc. E o revansa prin care se dovedeste ca realitatea vazuta cu sentimentul fictiunii, cand depaseste anumite limite si devine absurda, poate concura foarte bine cu imaginatia cea mai prolifica. Nu simt nici un fel de concurenta intre cele doua registre si, in definitiv, in literatura, ca si in orice alt domeniu, de altfel, ceea ce conteaza pana la urma este rezultatul. Daca o carte e buna, nu conteaza din ce se inspira, ce reflecta, ce mijloace foloseste, iar, daca e proasta, poate fi oricat de imaginativa.
Mario Vargas Llosa spunea de curand ca o carte buna spune adevarul, iar o carte proasta minte. Cred ca e adevarat in buna masura. Daca am cateva accente de rezerva, e pentru ca s-a dovedit in timp ca nu toate cartile bune au spus adevarul, iar dintre cele care au mintit nu toate au fost total lipsite de talent literar. Avem dovada atator carti de memorii aparute dupa 89 ale oamenilor care au suferit in comunism, oameni care au facut inchisoare, care au avut domiciliul fortat etc. si care n-au ramas in memoria literaturii tocmai pentru ca erau rudimentare. Din nefericire, exigenta talentului literar a facut ca aceste marturii sa nu ramana in reperele literare ale acestor ani. Cu toate acestea, ele au ajuns la public si au schimbat ceva din privirea asupra acelei perioade care trebuia neaparat cunoscuta. E-adevarat ca nu toate s-au ridicat la nivelul cartii, de pilda, a lui Ioan Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, sau al atator altora, prea multe pentru a le enumera aici. Cu alte cuvinte, nu are rost ca nimeni sa se simta frustrat daca incercarea sa liter
