Doamne fereşte să vă urmaţi întocmai gândul de a trimite în scurte rafale la redacţie tot ceea ce scrieţi, o dată la două săptămâni mici porţii de câte două, trei poezii şi să şi aşteptaţi să vă ia cineva în serios sub acest angajament. Chiar dacă aţi fi singura care ne scrie, şi tot v-am sfătui să vă ţineţi cât mai mult copiii pe lângă casă, sub strictă observaţie, aplicându-le la nevoie necesarele corecţii, căutând pentru fiecare varianta cea mai bună. Nimeni nu vă poate asista permanent la facerea şi la refacerea a ceea ce creaţi, mai ales că stadiul la care aţi ajuns nu vă îndreptăţeşte candoarea. Invocaţi cu sinceritate, ca majoritatea celor ce se doresc îndrumaţi, lipsa de comunicare cu lumea şi în acelaşi timp mediocritatea lumii. Nimeni nu vă contrazice că trăiţi intens o anume singurătate, dar cel mai bine ar fi să mai căutaţi. S-ar prea putea ca, la un moment dat, să regretaţi şi, mai dezamăgită de comunicare şi mediocritate, să trăiţi o stranie nostalgie, pentru regăsirea de sine în singurătate. Să zicem că din ce se adună în răstimp de o jumătate de an, să alegeţi piesele cele mai reuşite şi să ni le arătaţi. Nu vă lipseşte inteligenţa şi nici gustul pentru lucrul binişor făcut din prima, dar vă rămâne de muncit, la rece, cu detaşare, la eliminarea balastului. Luând cele mai bune două versuri din a dvs. Scrisoare din nori, anume: "mă adăp din sete/ mă hrănesc cu foame", ideea a fost de-a lungul vremii sub condeiul mai multora. Iar găselniţe de tipul "în sertarul gâtlejului meu umed" "suflet în umbra rimelului" sau "în singurătatea nărilor tale parfumate" sunt evident neinspirate şi în măsură să altereze orice context onorabil. Trimiteţi-ne cu măsură şi pe alese, şi numai atunci când va fi fost făcut un salt valoric de care nu vă veţi îndoi. Pentru lucrul poeziei, singurătatea e aur curat şi timp salvat de la tocătorul zilnic. Suntem siguri că înţelegeţi,