Atracţii aparent inexplicabile între un om şi o ţară, alta decît ţara lui, pot descifra sensul unei vieţi. Ia astfel naştere, fără motivaţie aparentă, aproape iraţional, o simpatie adîncă între cei doi; iar la ora bilanţului se observă cu uimire că respectiva ţară a modelat, din umbră, existenţa îndrăgostitului.
Aşa s-au petrecut lucrurile cu Regele Carol II şi Portugalia. Fără să fi însemnat la prima vedere nimic special în viaţa prinţului născut la Peleş, în luna octombrie 1893, Portugalia i-a vegheat lui Carol destinul. Nimeni, probabil, nu mai ştie astăzi cum de a ajuns Regele tocmai în Portugalia atunci cînd, izgonit din ţară în septembrie 1940, fusese obligat să ia drumul exilului. Franco, atotputernicul dictator, îl obligase să rămînă în Spania ca prizonier, la cererea guvernului legionar român; starea de rege fără regat şi de ostatec pe termen nelimitat ameninţa să se prelungească. Hitler a cerut apoi oficial ca regele român, care îndrăznise să i se opună deschis, să fie trimis în Germania - şi era posibil ca Franco să fi cedat pînă la urmă injoncţiunilor puternicului său aliat. Ce soartă l-ar fi aşteptat pe Carol în mîinile germanilor e uşor de imaginat. Era în primele luni ale anului 1941 şi Hitler stăpînea Europa.
În acel moment crucial, Carol a primit sprijinul Portugaliei, adevărat colac de salvare aruncat în plină mare! Nu numai că Salazar a fost de acord cu venirea lui Carol II la Lisabona, dar - cu ajutorul consulului portughez de la Sevilla şi a doi contrabandişti - Regele şi Elena Lupescu au fugit, de sub nasul poliţiştilor spanioli care-i păzeau, şi au trecut fraudulos graniţa. Soţia consulului portughez de la Sevilla, acum o doamnă de vîrstă respectabilă, mi-a povestit în urmă cu cîţiva ani rocambolescul episod. O dată ajuns la Lisabona, Suveranului român i s-au dat toate onorurile datorate unui şef de stat, a fost primit d
