"Salutăm analiza penetrantă a sufletului şi intensitatea artistică cu care el a interpretat, în forma romanului, viaţa umană".

(Juriul de la Stockholm, - decembrie 1952)

Cine nu-şi aminteşte de articolul lui Sartre publicat în N.R.F. în 1939, care era citit cu fervoare de studenţii şi absolvenţii Şcolii Normale Superioare? După ce a fost inserat în Situations 1, el mai face şi astăzi obiectul unei adevărate devoţiuni în lumea literelor.

"Domnul François Mauriac şi libertatea", iată titlul unui text celebru care a bulversat cerul şi pământul literelor. Când privim de aproape acest text, ne dăm seama că textul primitiv era "Domnul François Mauriac şi libertatea romanescă". Apoi, autorul a schimbat titlul suprimând un cuvânt şi scriind în final "Domnul François Mauriac şi libertatea". Şiretlic ce ne făcea să alunecăm de la libertatea romanescă la libertatea pur şi simplu, adică, de la libertatea filosofică la libertatea sartriană. Chiar de la primul cuvânt, eram prinşi într-o capcană şi acolo am rămas de mai bine de o jumătate de secol, şi romanul francez odată cu noi, fără să ne dăm seama. Abilitatea polemistului era să ne facă să credem într-o epurare a limbajului, când de fapt, ne întindea o cursă existenţialistă. Ni se juca o festă, nouă, francezilor, care adorăm într-o asemenea măsură gândirea conceptuală, încât o confundăm adesea cu arta, aşa cum au făcut Valéry cu Monsieur Teste şi André Breton cu Nadja: "frumuseţea va fi convulsivă sau nu va fi deloc". Sartre s-a strecurat pe urmele acestor oameni mari (care, de altfel, nici nu erau romancieri) şi a murmurat încetişor: "Libertatea va fi sartriană sau nu va fi deloc".

Sfârşitul poveştii este cam trist, căci autorul redutabilului manifest sartrian, al cărui titlu provoca frisoane, a abandonat el însuşi destul de repede partida. După ce a făcut o mică Greaţă, s-a pierdut pe Drumuri