După o absenţă de peste un deceniu din publicistica literară, dl Alexandru Dobrescu revine cu o antologie de texte ale "detractorilor" lui Eminescu. În titlul cărţii de la Junimea ieşeană, cuvîntul e fără ghilimele: Detractorii lui Eminescu (2002). Modelul e, desigur, titlul articolului lui Ş. Cioculescu din 1935: Detractorii lui Caragiale. E vorba, într-un prim volum, de contemporani ai poetului. În următorul, vor fi de găsit urmaşii. Numele sînt, în general, cele bine cunoscute istoricilor literari: Petru Grădişteanu, Gr. Gellianu, Alexandru Grama, Aron Densuşianu şi Anghel Demetriescu. Studiile au apărut între 1873 şi 1903.

N-am menţionat întîmplător ghilimelele. Înainte de a intra în fondul chestiunii, e de văzut ce înseamnă detractor. Este evident că nu orice critic, oricît de drastic sau de neînţelegător, trebuie considerat detractor. Dl Dobrescu e conştient de diferenţa dintre unul şi altul. Ampla prefaţă a d-sale se intitulează întocmai ca editorialul meu. "Detractorul este, în accepţie curentă, persoana care lucrează cu bună-ştiinţă la ştirbirea (sau distrugerea) bunei reputaţii a cuiva", scrie dl Dobrescu din capul locului. Definiţia, corectă, comportă două remarci. Detractorul este de rea-credinţă şi îşi face din negare un scop precis. El porneşte de la ideea că scriitorul la care se referă trebuie să fie contestat. Nu ajunge la ea, în urma unei demonstraţii. Ideea e aşadar preconcepută. Apoi, el are în vedere reputaţia, nu numaidecît valoarea acestuia: cu alte cuvinte, nu atît Emi-nescu şi opera lui poetică au fost ţinta unora dintre primii critici, dar Maiorescu, adică acela care-l socotea pe poet reprezentativ pentru o "direcţie nouă" în cultura noastră, şi prestigiul timpuriu pe care i-l crease. Dl Dobrescu are dreptate şi cînd încearcă să atenueze imaginea proastă de care "detractorii", la rîndul lor, au avut parte în ochii istoricilor lit