Industria cărţii din România se află într-o situaţie paradoxală. Toată lumea căinează soarta cărţilor în disputa tot mai dură cu noile surse de divertisment şi cu mass-media, dar apar peste noapte edituri, iar rafturile librăriilor se cocîrjează sub greutatea munţilor de noi producţii editoriale. Chiar şi în cele mai simandicoase librării sunt expuse la îndemînă „operele" unor scriitori de care nu a auzit nimeni, publicate, de cele mai multe ori, de edituri la fel de obscure. Deşi răsfoirea unor astfel de volume nu ar constitui o problemă, puţini sînt cei tentaţi să încerce o astfel de experienţă. Care ar fi pe deplin edificatoare. Cât despre potenţialii cumpărători… Ei trebuie căutaţi, eventual, printre membrii familiei autorului în cauză. Poate suna bizar, dar aceşti autori necunoscuţi nu sunt, cum s-ar putea crede, nişte debutanţi. Vedete ale cenaclurilor literare din micile tîrguri de provincie, cu zeci de cărţi publicate (nu este o exagerare!), au aerul unor clasici ai locului, oricând dispuşi să împărtăşească celor dispuşi să îi asculte, ultimele bîrfe din viaţa literară bucureşteană şi să explice „boicotul mediatic" şi lipsa de recunoaştere a valorii operei lor la scară naţională prin refuzul demn de a lua parte la coteriile care domină lumea literară. Altminteri, nu au simţul măsurii, nici al ridicolului, şi-i poţi adesea auzi - din înălţimea celor vreo douăzeci de plachete publicate - rostind sentenţios sub privirile topite de admiraţie ale elevelor de la Liceul Sanitar: „Ce se face atîta caz? În fond, cine-i dom’le Manolescu (Patapievici, Simion sau cine doriţi) ăsta? Cîte cărţi a publicat?"

Nu, nu este vorba de nici un fel de complot. Nici SRI-ul, nici revistele de cultură, nici „găştile" literare nu îşi pierd vremea croind planuri de neutralizare a geniului literar al lui X sau Y. Dacă există o cauză a tăcerii criticii în faţa anumitor producţ