„Mă consider în întrecere cu fostul preşedinte Ronald Reagan"

- Domnule Pericle Martinescu, nu demult aţi împlinit 92 de ani. Vă urez să fiţi sănătos în continuare.

- Mulţumesc foarte mult!

- V-aţi afirmat în viaţa literară în climatul de libertate şi democraţie pe care-l cunoştea România în anii ’30. Unii descriu idilic intervalul dintre cele două războaie. Alţii îl ponegresc. Cum a fost, de fapt?

- A fost o perioadă foarte efervescentă şi, într-adevăr, se poate vorbi despre ea şi pozitiv şi negativ. Cultura şi întreaga noastră viaţă au avut o înflorire formidabilă. După ce se realizase unitatea naţională - Marea Unire de la 1918 -, poporul avusese libertatea să dezbată toate problemele interesante - spirituale, materiale, economice. Atunci a apărut o nouă generaţie, aşa-zisa „generaţie tînără" dintre ’30 şi ’40 care rupsese complet cu tradiţiile vechii generaţii, istoric vorbind considerîndu-le depăşite. Eu am debutat în publicistică în 1930, făcînd parte din acea generaţie activă; voiam să punem România la acelaşi nivel cu Europa, din care făceam parte, incontestabil. Nimeni nu punea problema apartenenţei noastre la Europa, mai ales din punct de vedere cultural, pentru că eram la curent cu toată mişcarea intelectuală, economică şi politică de pe continent şi nu numai.

- S-ar fi reuşit, fără îndoială, dacă nu era fractura din timpul războiului, iar apoi instaurarea comunismului.

- Din păcate, această generaţie care începuse foarte bine a fost stopată odată cu începutul războiului.

A fost o generaţie dezavantajată de istorie, „scoasă din circulaţie" exact la începutul maturităţii, cînd ar fi putut da lumii tot ce avea mai bun. Mulţi au luat calea exilului, şi mai mulţi au înfundat puşcăriile…

- E un semn bun pentru poporul român că, într-un interval relativ scurt a putut să ofere o atît de bogată pleiadă de