•Foarte putini comercianti sunt la curent cu legislatia •Cei in cauza dau vina pe slaba miscare a pietei iesene •Agentii comerciali care vor sa introduca reduceri de preturi in perioada urmatoare o pot face, conform Legii 650/2002, in perioadele 15 ianuarie-15 aprilie si 1 august-31octombrie ale anului
Desi Legea 650/2002, ce prevede ca agentii economici care vor sa faca reduceri de preturi in vederea lichidarilor de stoc au obligatia de a anunta primariile de care apartin, a intrat deja in vigoare, comerciantii ieseni nu se feresc sa afirme ca nu resptcta prevederile actului normativ. Motivele invocate de catre acestia variaza de la necunoasterea legii la indiferenta; concluzia insa ramane aceeasi: toti incalca legea cu usurinta.
Ce spun comerciantii
Un raid realizat in magazinele iesene arata ca foarte putini comercianti sunt la curent cu legislatia. Imediat ce le este adus la cunostinta continutul legii, majoritatea acestora se revolta, privind necesitatea declararii stocurilor ca pe o fortare in a scapa de ele mai rapid, lucru pe care il raporteaza la slaba miscare a pietei iesene. Starea generala de spirit a pietei este una de coplesire. Marfuri de tot felul sufoca spatiile comerciale in asteptarea unor potentiali clienti cu bani. Notiunea de stoc este la ordinea zilei si se transforma din ce in ce mai des intr-un cosmar din care vanzatorii nu se mai pot trezi. Chiar daca au sedii la sosea sau in interiorul unor complexe luxoase, pentru care patronii platesc chirii exorbitante, vanzarile continua sa stagneze, sau chiar sa scada, ivindu-se chiar situatii cand volumul vanzarilor de abia egaleaza valoarea chiriei.
La firma Molda Stil CMM, fosta Casa de Moda, Nicolae Turcu, proprietarul unui magazin de confectii, se arata indiferent la prevederile legale. Nici nu stie ca au aparut si nici macar nu il interes