Stalin si poporul rus Acum 50 de ani, parca a fost ieri, pe 9 martie, Romania toata a fost la ora Kremlinului. Murise Stalin. Si in sat la noi, la singurul aparat de radio, cel de la Caminul cultural, s-a transmis marea ceremonie funerara din Piata Rosie. Apoi, peste satul care a vuit sub vocea tuna...
Stalin si poporul rus Acum 50 de ani, parca a fost ieri, pe 9 martie, Romania toata a fost la ora Kremlinului. Murise Stalin. Si in sat la noi, la singurul aparat de radio, cel de la Caminul cultural, s-a transmis marea ceremonie funerara din Piata Rosie. Apoi, peste satul care a vuit sub vocea tunatoare a lui Malenkov, s-a asternut o liniste stranie, sfasiata de clopotele care se tanguiau, de sirenele fabricilor care urlau si de locomotivele care suierau ca scoase din minti. Secretarul organizatiei de baza, presedintele Sfatului Popular si cel al Gospodariei Agricole de Stat, notarul, popa, medicul, seful de gara, impiegatul, directorul scolii, invatatorii, profesorii, scolarii, taranii, toti plangeau. Am plans si eu, sincer, indurerat. L-am iubit pe Stalin. Mult. Nu se putea altfel. Aveam doar 11 ani si capul plin de "Tanara garda", "Povestea unui om adevarat", "Timur si baietii lui", "Asa s-a calit otelul". Stiam ca minunatii oameni sovietici, Maresiev, Pavka Korceaghin, Alexander Matrosov, Zoia Kosmodemianskaia, Pavlik Morozov, s-au nascut, au trait, au luptat, au calit si au turnat otelul, si nu numai, ba au si murit cu Stalin in cuget si simtiri. L-am plans cum l-a plans o lume si-o planeta. Mai stiam - ne invatase Partidul - ca Stalin si poporul rus libertatea ne-au adus. Cum sa nu plangi? Mai tarziu, mult mai tarziu, Hrusciov ne-a spus ca nu era cazul. Tatucul fusese cel mai sangeros tiran al secolului, un criminal smintit si un calau sadic. Ce vremuri! Iubeai si nu stiai ce!
Cum bine zicea un prieten drag, vindecat de comunism, dar care mai cr
