Pinocchio, dupa Carlo Collodi. Teatrul de papusi Ariel – Tirgu Mures, sectia maghiara. Cu: Balogh Annamária, Szölösi-Pénzes Szilárd, Gönczy Katalin, Bartha Gyöngyvér, Nagy László, Cseke Péter, Molnár József, Puskás Gyözö, Szélyes Andrea, Zsellér Enikö. Scenografia: Dan Fraticiu. Adaptare si regie: Kovács Ildikó.
Atentiune, atentiune, s-a intimplat o minune! A inviat, din nou, papusa din lemn cunoscuta sub numele de Pinocchio! Asta s-a intimplat datorita regizoarei Kovács Ildikó, cea care de zeci de ani (nu spun citi) se ambitioneaza sa traiasca iluzia scenei teatrului de papusi, tragind dupa ea, de-a lungul vremii, un sir nesfirsit de copii, identificindu-se cu toate reactiile acestora in fata actului artistic, reactii dureros de sincere, de directe, de abrupte, uneori dure, cum numai copiii stiu sa le aiba. Devin patetic cind scriu despre aceasta regizoare care, chiar si cind se lupta cu morile de vint, avea maretia celebrului hidalgo, astfel incit nu i-a pierit in veci optimismul, ceea ce a fost benefic artei, dezvoltarii acestui gen teatral ce a atras si multi „urechisti“ lipsiti de orice chemare, dar poleiti cu o impertinenta tembel-agresiva, porniti sa demoleze fara a se intreba ce-ar putea construi in loc.
In urma cu mai multi ani, Kovács Ildikó i-a scris o scrisoare lui Andrei Plesu, pe-un ton revolutionar, prezentindu-i situatia teatrelor din tara, pericolele care le paste, panta lunecoasa pe care se afla. N-a primit nici un raspuns, iar cind, dupa citiva ani, l-a intilnit personal, acesta a recunoscut, franc, ca nici nu a deschis scrisoarea. Ma asteptam la asta, a zimbit Kovács Ildikó, am scris-o doar ca sa ma racoresc. Si au continuat sa palavrageasca, amical, despre starea vremii... Iar ea a continuat sa deschida „universitati de vara“ unde sa-i invete pe cei tineri ce si cum e cu arta aceasta atit de complexa a minuirii ma
