Sanda NITESCU

Café. O microtipologie a cafenelelor pariziene

Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2002, 144 p., f.p.

La sfirsitul anului trecut a aparut o carte frumoasa, eleganta, intr-un format mai neobisnuit, adunind intre copertile de carton de culoarea cafelei noisette, pe linga text, crochiuri sau fotografii. Se intituleaza Café (pe pagina de garda adaugindu-se subtitlul: O microtipologie a cafenelelor pariziene) si este semnata de Sanda Nitescu. Am citit-o imediat, din doua motive. Autoarei, pictorita, plecata cu multi ani in urma in Franta, ii aparuse in Romania, in 1997, la aceeasi editura (Cartea Romaneasca), un inclasabil volum (ca si cel din urma) numit Un fir de marar si cerul albastru, care-mi placuse tare mult. Al doilea motiv pentru care ma interesa cartea despre cafenelele pariziene este ca, la un moment dat, incepusem sa scriu ceva despre cafenelele bucurestene si lumea lor; asadar, ma interesa tema.

Nu stiu cum s-a nascut (si cind exact) ideea cafenelei la Bucuresti, dar, se pare ca la Paris ea se leaga de vinzarea... carbunelui. Mai precis, ne spune Sanda Nitescu, intr-un capitol despre istoria magicei licori, vinzatorii de carbune, veniti din provincia Auvergne, ofereau clientilor lor, cu care mai stateau, eventual, la taclale, pe linga carbune, si o ceasca fierbinte de cafea. Asa ar putea sa continue frazele mele, pe firul „microtipologiei cafenelelor pariziene“, daca aceasta carte ar fi doar atit. Or, ea este, imi place sa cred, in continuarea primului volum semnat de Sanda Nitescu, al doilea capitol al unei serii (poate!) autobiografice mai putin obisnuite – o autobiografie a simturilor, a perceptiei.

Asa cum, in Un fir de marar si cerul albastru, autoarea transforma gatitul si bucatele in... viziune (sic!) si forma de anamneza, Café este o carte despre cum se poate face o calatorie in