“René mi-a spus, indurerandu-ma, ca (...) e obosit de viata, de lupta perpetua pentru a face rost de capital pentru a publica acele carti care nu se vand bine si ca ar vrea sa moara, nu la spital, dar in pat, langa mine, de preferinta la Lucerna (...) si ca imi multumeste (...) pentru tot, pentru caldura pe care n-a cunoscut-o nici in copilarie, nici in prima casatorie (...) Simt ca e obosit de lupte, ca un luptator care vrea sa puna armele la o parte si sa doarma adanc.”**

Insemnarea dateaza din 27 ianuarie 1983. El va muri, intr-adevar, la Lucerna, acasa, langa sotia lui, inca si mai obosit dupa luptele care vor mai dura inca 6 ani. Pana atunci va reusi sa publice “cateva faimoase carti rare in Suedia, ca de exemplu Cartea pasarilor de Olof Rudbeck, Iter Laponicum, de acelasi autor, profesorul faimos al lui Linné, si Cartea fluturilor a fratilor Wright. René spune ca, dupa publicarea acestor carti, ar vrea sa se odihneasca pentru totdeauna. Noi credem ca glumeste, dar el e serios, ca in tot ce face si promite. N-am intalnit niciodata un om cu o asemenea forta morala ca el”.**

Proiectul acesta este consemnat la 31 august 1983. Volumul 2 al Jurnalului suedez este structurat pe eforturile, supraumane aproape, de concretizare a lui. Ar trebui sa citez pagini intregi despre momentele de disperare, speranta si implinire, pentru ca fiecare aparitie a acestor carti este resimtita drept eveniment cultural major.

Am fost cu atat mai impresionata de aceasta incordare epuizanta cu cat in anii acestia am invatat cat (te) costa sustinerea unor proiecte culturale intr-o lume al carei trend principal e altul.

Autoportretul artistei

Ion Pop vorbeste, cu indreptatire, despre “un fel de cruzime a autoanalizei”***de care ar da dovada diarista din Jurnalul suedez . Iata doar o mostra: naratoarea isi subliniaza felul diferit de al multor dintre semene