- Istoric - nr. 53 / 18 Martie, 2003 Reusita lui Mihai Viteazul din anii 1599-1600 a fost rodul actiunii politico-militare si diplomatice in cadrul unui conflict international - "Nemce Seferi" sau Razboiul Ligii Crestine impotriva Imperiului Otoman, Mihai avand adversari interni _ aristocratia alogenilor ocupanti sau colonisti in Transilvania, conservatorismul si obiectivele unor varfuri ale elitei romanest care puneau interesul personal si de grup deasupra interesului national si adversari externi care vizau stapanirea, sub o forma sau alta a spatiului romanesc: Imperiul Romano-German, Republica Polona si Imperiul Otoman. Pentru a reusi, el a inceput, urmarind stabilirea unor raporturi pe baze noi cu Imperiul Otoman, prin a sprijini militar Liga Crestina, dupa care, aliat al sultanului, sub spectrul amenintarii cu spargerea Ligii, sau prin amenintari directe otomane la adresa Poloniei, a infaptuit Unirea. Reactia Europei catolice _ care nu putea accepta aparitia unei mari puteri ortodoxe in relatia cu Islamul _ a fost prompta si violenta _ asasinarea domnului tuturor romanilor pe Campia Turzii la 9/19 august 1601. Planul Unirii, elaborat de generatia Mihai Viteazul a fost urmat de generatia urmatoare, a domnilor moldo-munteni si a principiilor transilvani din casele Báthory, Bethlen si Rákóczi, pana in anii 1661-1662, cand, urmare a stingerii ultimelor focare de conflict din Europa, cauzate de razboiul de 30 de ani, peisajul politic international s-a schimbat. In ofensiva, imposibil de oprit dupa asediul esuat al Vienei (1683), impotriva Imperiului Otoman, Imperiul Romano-German a acaparat, in perioada 1684-1718, Transilvania, Maramuresul istoric, Crisana, Banatul, celelalte teritorii romanesti din Partium pana la Tisa si, temporar, Oltenia (1718-1739), introducand in aceste teritorii, ca mijloace redutabile de opresiune, administratia imperiala, armata imperiala