Plimbându-se pe malul lacului Sils, devenit de atunci celebru, oprit la picioarele unei stânci, Nietzsche are, - mai mult ca un scriitor vizionar, decât ca filosof, - revelaţia mecanicii universale, popularizată ulterior, curios, datorită limbii franceze, - acel L^éternel retour, veşnica întoarcere. Cu acest titlu avea să apară şi un film, artistic, în secolul următor, 20, film destul de grandilocvent ce avu totuşi un succes apreciabil în epocă. Revelaţie ce a încoronat o gândire febrilă, universală, de materialism poetic. Materialismul ingenuu, simplist, vizionar, însă atrăgător tocmai prin acest lucru, al presocraticilor în frunte cu Heraclit, cel ce nu se scălda niciodată în acelaşi râu şi cu Empedocle, magicianul, fizicianul, care, de curiozitate poate, avea să se azvârle în vulcanul Etna în plină erupţie şi din care se zice că nu i-ar mai fi rămas decât sandaua - ... doi exploratori, vasăzică, doi prozatori, şi ei, ştiinţifico-fantastici, dacă ne raportăm în continuare la intuiţiile nietzscheene...
Conţinutul acestui adevăr, provizoriu, descoperit pe malul severului lac german Sils, adevăr el însuşi interpretabil, relativist deci, după însăşi credinţa filosofului tragic, este, cum se ştie, următorul: devenirea lumii aproape întotdeauna coincide cu existenţa prezentă curgând sub ochii noştri. Numărul elementelor ce compun universul fiind acelaşi, oricât de mare, soarta cosmosului întreg se reduce la o veşnică întoarcere aproape, iarăşi, în acelaşi punct de plecare... Să nu regreţi, prin urmare, prea mult clipa ce zboară, fericirea ta pe cale să se ofilească, întrucât totul revine de unde a plecat. Teoretic. Practic, fireşte, nemaiavând cum să ştii, cum să te bucuri, eventual, întrucât revenirile au loc în cantităţi de timp anevoie, dacă nu cu neputinţă de apreciat...
Poţi muri - aşadar - fiind nemuritor, constată filosoful. Deoarece, în ve
