Au şi filmele soarta lor! Pădurea spînzuraţilor, capodopera lui Liviu Ciulei, a fost destinată, constatăm acum, privind înapoi, să facă figură de monument solitar în peisajul cinematografiei româneşti. O operă clasică de anvergură, un film care a entuziasmat şi tulburat deopotrivă publicul şi critica, un film românesc care a cîştigat, în '65, Premiul pentru regie la Cannes şi care figurează azi în programele a peste 120 de cinemateci ale lumii, un film care a străbătut netulburat deceniile şi a trecut dintr-un "regim" în altul păstrîndu-şi grandoarea şi modernitatea - mai cunoaşteţi, în istoria cinematografiei autohtone, vreun caz similar? Cu siguranţă - şi din nefericire -, nu!
Virgil Petrovici a avut ideea de a face o carte-document despre Pădurea spînzuraţilor (conţinînd scenariul regizoral, revăzut şi adnotat de Liviu Ciulei, special pentru această carte, şi un montaj complex de "voci" implicate, într-un fel sau altul, în partitura filmului). Citim, pe copertă, ce scrie Liviu Ciulei despre autorul cărţii: "Îi cunosc şi îi apreciez seriozitatea, dăruirea şi puterea de muncă şi sînt convins că va face un lucru bun şi cred şi folositor." Ceea ce s-a întîmplat. Volumul apărut la Editura Tehnică se citeşte cu interes şi arată ca un veritabil album, plin de rafinament grafic ( "viziune editorială" - Roman Chirilă). Cel mai captivant capitol e "Recursul la memorie", pe o temă dată, tema "Pădurii spînzuraţilor"; capitolul (incluzînd mărturii, amintiri, confesiuni, interviuri vechi sau inedite, colaje de texte) încearcă să surprindă nu numai "drumul parcurs" pentru realizarea filmului, dar şi o anumită "privire din interior"... Motto-ul capitolului îi aparţine lui Ciulei: "Cultura românească e o parte din cultura europeană. Asta am dorit să demonstrez făcînd Pădurea spînzuraţilor"... "Demonstraţia" a oferit filmului românesc un moment de iluzie istorică - iluz
