Sub egida Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi şi a Centrului Naţional de Studii "Mihai Eminescu" de la Ipoteşti, a apărut de curînd prima parte a celei mai importante lucrări din domeniul cercetării ştiinţifice a operei lui Mihai Eminescu.

Dicţionarul limbajului poetic eminescian este un proiect amplu, cu două componente: Concordanţele poeziei eminesciene (structurate pe distincţia dintre antume şi postume) şi Dicţionar de semne şi sensuri poetice (organizat pe cîmpuri semantice). Realizarea sa a presupus "identificarea tuturor dezvoltărilor semantice, prin luarea în consideraţie a tuturor contextelor în care se află înscrise semnele poetice" (D. Irimia). Concepută ca un "dicţionar de sensuri poetice, specifice, sau numai dezvoltate în creaţia lui Eminescu", lucrarea se înscrie în continuarea iniţiativei de acum o jumătate de secol a lui Tudor Vianu - fiind însă altceva! Dicţionarul limbajului poetic eminescian este - prin concepţie - mai aproape de Dictionnaire des symboles (coordonatori Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant). Realizat după modelul dicţionarelor din cultura italiană (Concordanza di tutte le poesie di Eugenio Montale, Concordanza dei "Canti" din Giacomo Leopardi - sub coordonarea lui Giuseppe Savoca), Dicţionarul... are în cultura română un singur precedent: Concordanţa poeziilor lui B. Fundoianu (coordonator Marian Papahagi).

În spaţiul cercetării ştiinţifice a limbajului poetic eminescian, demersul grupului de cercetători, foarte restrîns (Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, Minodora Donisă-Besson, Mioara Săcrieru şi Mihaela Aniţului), coordonat de Dumitru Irimia, este singular. O eventuală apropiere de Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu - iniţiat de Tudor Vianu în 1957 şi publicat la patru ani după moartea sa - întîmpină dificultăţi serioase, date fiind diferenţele de concepţie şi de realizare dintre cele două lucrări.