Ce-mi propun în acest scurt eseu sau exerciţiu de (re)citire (adică de relectură reflexivă, critică, atentă, cu lupa, focalizată pe amănunt) e să fac o plimbare intertextuală în sens cronologic invers în opera lui Mateiu Caragiale, pornind de la Craii de Curtea-Veche pentru a străbate textul atît de poetic, de ciudat, de tainic la puterea a doua al nuvelei Remember. Reamintesc în grabă că Remember e prima operă publicată în volum a lui Mateiu Caragiale (la editura "Cultura Naţională" în 1924, după apariţia în Viaţa românească în 1922); iar romanul Craii de Curtea-Veche a apărut în volum în 1929 (la Cartea Românească, după publicare în Gândirea, între 1926-1928). Prima menţiune a nuvelei în textul Crailor... survine la începutul capitolului al doilea, cînd naratorul face un portret mai extins al acelui om "ciudat", îndrăgit înainte de a fi cunoscut, al acelui "alt eu însumi" despre care vorbise la sfîrşitul capitolului anterior (capitol încheiat chiar cu aceste cuvinte, "...un alt eu însumi", pentru ca următorul să se deschidă, la fel de semnificativ, cu "Un prieten de cînd lumea...", pp. 73-74).l) În al doilea paragraf al "Celor trei hagialîcuri", citim:
"Sunt fiinţe cari prin cîte ceva, uneori fără a şti ce anume, deşteaptă în noi o vie curiozitate, aţîţîndu-ne închipuirea să făurească asupra-le mici romane. M-am mustrat pentru slăbiciunea ce-am avut de asemenea fiinţe; nu destul de scump era s-o plătesc în păţania cu sir Aubrey de Vere? De data asta, peste curiozitate se altoia un simţămînt nou: o apropiere sufletească mergînd pînă la înduioşare" (p. 74).
O nouă menţiune, destul amplă, pleacă de la o "ciudăţenie" a lui Pantazi ("...avea groază de ferestrele deschise...") - nu singura lui ciudăţenie de altfel - pentru a se prelungi printr-o comparaţie a felului de a povesti, de a "zugrăvi ... peisagii" al eroului din Remember şi al lui Pantaz
