"MĂ numesc Ion Caraion şi sunt unul dintre scriitorii care nu mai pot fi daţi afară din literatura română nici de vreun partid, nici de vreun dictator, nici de gloanţe, nici de canaliile şi otrepele din presa oficială." (Insectele tovarăşului Hitler, 1982).

Această agresivă conştiinţă a valorii proprii reprezintă esenţa scrisului lui Ion Caraion (în acte: Stelian M. Diaconescu). Născut la 24 mai 1923 în satul Pălici, comuna Ruşavăţ (în prezent: Vipereşti) din judeţul Buzău, viitorul poet editează o revistă proprie, Zarathustra, încă din anii în care este elev al Liceului "B.P.Hasdeu" din Buzău (1935-1942), adunând în jurul său colegi de generaţie ca Marin Sârbulescu, Traian Lalescu, Lucian Valea, Lucian Dumitrescu, Alexandru Lungu. Volumul său de debut, Panopticum (intitulat iniţial Circul domestic), publicat în 1943, în plin război, la Editura Prometeu din Bucureşti, este considerat nu doar teribilist, ci şi periculos (în sensul că i-ar fi putut demobiliza moral pe eventualii cititori din rândurile armatei), astfel încât este interzis de cenzura militară şi retras din librării.

Secretar general de redacţie la revista Lumea a lui G. Călinescu, şef al biroului de presă la Editura Fundaţiilor Regale (condusă de Al. Rosetti), editor, împreună cu Virgil Ierunca, al revistei Agora, Ion Caraion îşi neglijează studiile universitare (se înscrisese, în 1943, la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti) şi publică noi cărţi: Omul profilat pe cer, 1945, Cântece negre, 1947, negativiste şi provocatoare. Fără să ţină seama de schimbările politice survenite în România, semnează în Jurnalul de dimineaţă al lui Tudor Teodorescu-Branişte două articole de critică vehementă la adresa situaţiei din ţară: Criza culturii şi Criza omului.

În 1950 este arestat (de pe stradă) şi condamnat la 5 ani de închisoare pentru opiniile sale nonconformiste. Î