Tinerii furioşi şi planul de producţie la hectar
Volumul de teatru al lui Constantin Munteanu, A fluierat în timpul Evangheliei, este o editare tîrzie a pieselor sale, scrise de prin anii '70. "Date în lume" la 20-30 de ani de la scriere, textele aduc ceva din atmosfera epocii cu tineri furioşi ratîndu-şi posibilitatea de dezvoltare profesională în terne camere de bloc şi ascultînd pînă la obsesie o singură melodie - The House of the Rising Sun, de exemplu - înregistrată de mai multe ori pe acceaşi bandă de magnetofon.
Piesele pornesc din teatrul "tinerilor furioşi" englezi şi sînt marcate, chiar şi parţial, de gustul anilor '60-'70 de la noi pentru dramele provocate în conştiinţă de sistemul comunist (obsedantul deceniu, dar, voalat, şi restul deceniilor). În prim-plan este cuplul, ambiguu, caracterizat mai curînd prin atracţie-respingere şi violenţă, la nivelul căruia se reface lumea - din care unul din personaje, cel revoltat, vrea să fugă. Revolta împotriva sistemului se dovedeşte pe parcurs motivată, chiar dacă fără şanse de izbîndă, şi furia împotriva structurilor şi mecanismelor sociale este, pe cît posibil, diminuată. Există de aceea un soi de răzbunare pe Celălalt pentru răul social, un încăpăţînat "vă ştiu eu pe voi ăştia!" cu efecte benefice pentru umanizarea personajelor. Artişti neînţeleşi, poeţi sau scriitori pierduţi între rotiţele determinărilor sociale, ei scapă astfel de schematizările post-romantice.
Schemele sînt intacte la nivelul relaţiilor între personaje - relaţii de putere. O poziţie socială avantajoasă (în comunism aveau o asemenea poziţie directorii, inclusiv directorii de ferme sau de şcoli, judecătorii, inginerii, ş.a.) înseamnă şi compromisuri sau mici imoralităţi, afişarea luxului (teancuri de bani, îmbrăcăminte occidentală) şi duce la preţuirea, fie şi implicită, a sistemului care asigură nivelul de
