- Social - nr. 55 / 20 Martie, 2003 In conditiile in care, mai mult de 2/3 din teritoriul national era sub ocupatie straina, romano-germano-rusa ori otomana, Partida Nationala a invatat din gafa de la 1772-1773 si nu a mai proclamat niciodata Unirea deschis. Toate scrierile liderilor politici insa au invocat-o! La fel, dupa 1789, anul izbucnirii revolutiei masonice in Franta, toate pro gramele asociatiilor carbonare sau fratiilor secrete romanesti! Oficial, Tudor nu a inscris-o in programul sau, ea transparand discret in corespondenta cu moldovenii si din agitatia ardelenilor gata sa-l aclame ca pe domnul lor de drept. La fel, la 1848, Unirea apare doar in programele din emigratie, in scrierile si declaratiile individuale de presa, in aclamatiile marilor multimi, incat era limpede pentru toata lumea ca natiunea romana in intregul ei, din Carpatii Padurosi pana in Pind, unde puteai ajunge, potrivit lui Balcescu, trecand tot "prin sate romanesti", de la Tisa la Nipru, "nu un popor", cum proclama grupul de la Cernauti, "ci o natie puternica si de sine statatoare" visa si lupta pentru ceea ce Ion Cimpineanu, Dimitrie Filipescu, Aaron Florian, Ioan Trifu Marinescu, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca anuntasera la 1838: "o patrie libera si independenta a tuturor membrilor raspanditi ai natiei"! "Un frumos, unic, regat rotund cu hotare pe care parca le-a ridicat natura" scria Dimitrie Golescu… Un regat care sa se cheme ROMANIA, cerea, in Parisul revolutionar, Costache Negri. Romania si nu altcum! Acesta era atunci visul romanilor! Dar pentru implinirea lui trebuia prudenta, o strategie inteligenta, deoarece adversarul era insasi Europa, unita in 1815 intr-o mare familie, sub o noua ordine (cuvinte la fel de vechi ca si ambitiile pe care le ascund astazi, ca si ieri) - Sfanta Alianta, ai carei artizani erau exact cele doua imperii hoate de pamant romanesc _ cel habsburgic si