Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece ieseni voluntari pentru Irak

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 23 martie 2003 ·

Doi medici si opt asistente medicale vor sa mearga sa acorde asistenta medicala irakienilor. Decizia a fost motivata de salariile mari care se pot cistiga: 100 de milioane de lei pe luna "Nu oricine poate rezista in desert. Trebuie sa fii o persoana foarte puternica, pentru ca altfel clima de acolo te doboara", explica dr. Gabriel Statescu, medic chirurg in cadrul Spitalului Pascani unul dintre motivele care ar trebui sa-i puna serios pe ginduri pe cei care doresc sa lucreze in Irak dupa razboi. El este unul dintre cei doi medici si opt asistente iesene care s-au inscris pe listele cu voluntari care doresc sa plece in Irak, la finele razboiului. Dr. Statescu spune insa ca, in ceea ce il priveste, este sigur ca va rezista climei de acolo. "Am lucrat in Libia in 2001 si am rezistat. De aceea m-am si inscris pe liste. Cred ca ma voi descurca si de data aceasta", mai spune dr. Statescu. Medicul, in virsta de 38 de ani, are doi copii, locuieste in Iasi si este chirurg la Spitalul Pascani, unde cistiga cinci milioane de lei pe luna. Iar perspectiva cistigului financiar este principalul motiv pentru care isi doreste sa lucreze in Irak, dupa incheierea razboiului, unde va fi platit cu 90 de euro pe zi, ceea ce inseamna 2.700 de euro pe luna, masa si cazarea fiind gratuite. "Suma este foarte mare in comparatie cu ce cistig aici. In plus, acolo vom lucra in conditii mult mai bune decit aici. Si nu cred ca voi sta mai mult de sase luni. Pentru mine este suficient", a mai spus dr. Statescu. In afara de acesta, pe lista de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Iasi s-a mai inscris un medic de la un dispensar scolar si opt asistente de la diferite spitale din Iasi. Si acestea, probabil, au fost atrase de posibilele cistiguri oferite de contractele de munca in Irak, o asistenta urmind sa fie platita cu 70 de euro pe zi. "Lista ramine deschisa. Oricine doreste sa se inscrie trebuie

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 11 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 23 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 26 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 36 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 10 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°