Jack Era o zi senina de toamna (14 octombrie 1994) cand, dupa multe reflectii, am decis sa ne luam un tovaras, un prieten, un suflet care sa ne fie sincer devotat: un catel. Ne-am dus la un azil unde sunt adapostite animale gasite, care stau un timp la dispozitia celor care vor sa adopte un "alungat...

Jack Era o zi senina de toamna (14 octombrie 1994) cand, dupa multe reflectii, am decis sa ne luam un tovaras, un prieten, un suflet care sa ne fie sincer devotat: un catel. Ne-am dus la un azil unde sunt adapostite animale gasite, care stau un timp la dispozitia celor care vor sa adopte un "alungator de singuratate". Latratul cainilor ne-a ghidat cu precizie spre locul ce le fusese destinat. Erau multi caini, de toate rasele, unii latrau, altii se invarteau in jurul lantului care-i tinea intr-un perimetru restrans. Pe un covoras statea linistit un catel cu labele lungi, care aducea cu ceva intre caine lup si ogar. Am simtit din prima secunda un atasament inexplicabil, o atractie fara ratiune. L-am luat la o scurta plimbare, sa vad cum merge, fiindu-mi frica sa nu traga prea tare de zgarda. Mergea in zig-zag mirosind, fara alte hachite neplacute.

I-am deschis usa din spate a masinii, a sarit si s-a culcat pe bancheta. Acasa, cum a intrat, s-a cuibarit pe o canapea, de parca ala era locul lui de cand lumea. I-am facut toate vaccinurile cerute de lege, consult medical, ne-am ingrijit de tot ce ii trebuia ca sa aiba o viata placuta. Au urmat multe zile frumoase, zile cand la orice plimbare in padure se bucura, fugea din boschet in boschet sau gonea caprioarele, scotand sunete de placere, de vanator. Eram prinsi de-acum, eram strans legati sufleteste, se simtea, se vedea ca era o legatura sudata. Pozitiile de odihna pe canapea sau pe fotolii erau unice, fie pe spate cu labele in sus, fie cu capul pe picioarele noastre, fie ca statea sa-l mangai, fapt care