Ioan FLORA
Medeea si masinile ei de razboi/Medeea and her war machines
Traducere de Adam J. Sorkin si Alina Carac, cu o postfata de Ioan Buduca, Editura Dacia, Colectia „Interferente“, Cluj-Napoca, 2002, 132 p., f.p.
Ne-am obisnuit ca fiecare nou volum al poetului Ioan Flora sa fie – simultan – o surpriza si o (re)confirmare. O surpriza intrucit, desi ramine in acelasi registru scriptural (caruia eticheta de „textualism“ i se aplica doar partial), poezia lui Ioan Flora proiecteaza de la un volum la altul tot mai diferite imagini, pune in miscare mereu alte si alte povesti. O (re)confirmare pentru ca, abil fiind eludata primejdia déjà-vu-ului, regasim de fiecare data obsesiile, habitudinile, (in)confortul spatiului intim cu care poetul ne-a familiarizat.
Poezia lui Ioan Flora nu are, cu siguranta, privilegiul „inefabilului“, al expresiei asa-numit „intraductibile“, privilegiu contrabalansat insa, intr-o limba/cultura cu un mai mic prestigiu, de nesansa anonimatului. Ca poezia lui Ioan Flora e traductibila fara ca, prin aceasta, sa devina mai putin ea insasi este un fapt asupra caruia nu putea sa nu atraga atentia reeditarea in varianta bilingva a unei carti de care poetul se arata a fi in mod special atasat: un volum din 1999, Medeea si masinile ei de razboi. Versiunea engleza apartinind lui Adam J. Sorkin si Alinei Carac le va pricinui, speram, bucurie acelor cititori care gusta poezia lui Ioan Flora. Totodata, aceasta reeditare a Medeei… va beneficia, poate, de o receptare mai atenta decit aceea pe care a avut-o volumul la aparitie.
Medeea si masinile ei de razboi captiveaza prin dinamismul pe alocuri truculent al unei naratiuni pe care, ici si colo, strafulgerari lirico-melancolice o fisureaza. Poezia lui Ioan Flora nu coboara in strada, nu se dizolva intr-o p(r)oza a cotidianului, a gesturilor nesemnificative; ea
