Studiile clasice sint, mai pretutindeni in lume, sacrificate azi in numele unei modernitati iluzorii si agresive. Acolo unde temeliile lor sint solide si unde au beneficiat, secole de-a rindul, de prestigiu si forta – in Anglia sau in Germania, in Franta sau in America –, ele pierd teren, dar tot le mai ramine destul cit sa traiasca, daca nu sa prospere. La noi, unde au fost persecutate si marginalizate cu o indirjire stalinista de o perseverenta greu de comparat cu alte situatii – in Bulgaria, de pilda, nu a incetat sa functioneze in cele cinci decenii de comunism o excelenta retea de licee clasice, care la noi au fost desfiintate inca din 1958 –, studiile clasice pot disparea in orice clipa cu desavirsire, lasind altora, ca in epoca de inceput a Luminilor, sarcina de a studia romanitatea romanilor sau Metafizica lui Aristotel.
Nascuti si crescuti intr-o vreme in care studiile clasice erau considerate o prejudecata burgheza, decidentii de azi copiaza fara preget cele mai drastice masuri reductioniste pe care tari cu o traditie mult mai solida decit a noastra si le permit (spre paguba lor) si sufoca un domeniu fundamental al culturii umaniste, dintr-o inertie intelectuala marginita si lipsita de orice orizont.
Accept ideea ca imensa majoritate a elevilor si a parintilor lor – carora nimeni nu le-a explicat rational de ce e bine sa stie omul greceste si latineste – alearga catre ceea ce li se vinde drept invatamint „modern“. La limita, poate ca m-as putea resemna chiar sa tolerez ca persoane cu studii universitare sa spuna ca un lucru care lucreaza e lucrativ, pentru simplul motiv ca in toti anii lungi de studii n-au avut parte de minima informatie ca verbul a lucra s-a departat de etimonul sau latin, care insemna a cistiga dintr-o activitate, ajungind sa insemne in genere a functiona, a munci, pe cind neologismul lucrativ e direct derivat din sensu
