Spirit justiţiar, departe (la propriu, dat fiind prelungitul său exil la Tîrgu Jiu, dar şi la figurat) de coteriile literare şi politice, neobosit partizan al revizuirilor, polemist fără teamă şi prihană, Gheorghe Grigurcu este un soi de călăreţ singuratic în critica românească de azi. El apare mereu acolo unde nu te aştepţi pentru a amenda impostura, obsecviozitatea, demisiile morale ale unor "glorii" literare pentru ca apoi să se retragă demn în "Amarul Tîrg", indiferent la ameninţările de răzbunare ale celor atinşi, ca şi la semnele discrete de satisfacţie ale mulţimii tăcute. Din punct de vedere social, Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai păguboşi (mari!) scriitori ai literaturii române. Aşa cum singur mărturiseşte, cu excepţia puşcăriei, a cunoscut toată gama de persecuţii şi umilinţe din inepuizabilul arsenal al regimului comunist. Singura sa vină a fost aceea că a încercat să-şi facă onest meseria de critic literar şi să păstreze o verticalitate comportamentală într-un timp în care componenta determinantă în judecata de valoare era ... flexibilitatea faţă de "standardele" estetice ale epocii şi atitudinea umilă în faţa activiştilor partidului comunist. După 1989, chiar dacă regimul comunist s-a prăbuşit, criteriile au rămas aceleaşi. Şi viaţa lui Gheorghe Grigurcu a rămas aceeaşi. Nici măcar venirea la putere a regimului Constantinescu în 1996 (pe care crtiticul, devenit şi comentator politic a sprijinit-o în mod direct) nu a schimbat regula jocului. Aşa încît după cîteva articole neconvenabile noii puteri, criticul s-a văzut îndepărtat de la ziarele la care colabora. Cît despre părăsirea locuinţei igrasioase din Tîrgu Jiu, aceasta a rămas o utopie.

În jurul libertăţii, masivul volum publicat de editura ieşeană Timpul este o carte de tipul "Gheorghe Grigurcu par lui meme". Ea grupează articole ale autorului (cele mai multe de după 1989, dar