Cine face un drum la Craiova şi deschide uşa redacţiei revistei Ramuri îl poate vedea pe Gabriel Chifu, la biroul său de redactor-şef, aplecat cu sârguinţă asupra manuscriselor sau vorbind politicos şi eficient la telefon. Cu figura lui luminoasă, de personaj pozitiv din filmele americane, profund civilizat şi responsabil, Gabriel Chifu nu are nimic din urâţenia ostentativă, din stilul şleampăt şi mai ales din insolenţa cu care se câştigă azi un loc în literatură. Aşa se explică de ce într-o fotografie de grup a scriitorilor români de azi trebuie căutat undeva, în planul doi. Însă cei care găsesc timpul necesar ca să-i citească textele (sustrăgându-se eventual mondenităţilor) îl resituează, spontan, în prim-plan, ca pe un autor experimentat şi cuceritor.
Gabriel Chifu (născut la 22 martie 1954 în oraşul Calafat) are formaţie de matematician. În 1973 a absolvit Liceul "Nicolae Bălcescu" din Craiova (clasa specială de matematică), iar în 1979 - Facultatea de Automatică şi Calculatoare, din acelaşi oraş. O adiere de gândire abstractă se simte de la început în poezia sa, plasându-l pe tânărul autor în descendenţa lui Ion Barbu şi a lui Nichita Stănescu.
La 18 ani, remarcat de Geo Dumitrescu, Gabriel Chifu debutează cu versuri în România literară. La 22 de ani publică prima sa carte, Sălaş în inimă, 1976, răsplătită cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Urmează alte volume de versuri, iar în 1987 - o surpriză: romanul Unde se odihnesc vulturii. Poetul continuă să fie activ ca poet (i se traduc versuri în SUA, Anglia, Italia, Iugoslavia, Grecia, China etc.), dar devine şi romancier. Cel mai recent roman al său, Povestirile lui Cezar Leofu, 2002, îl înscrie într-o competiţie directă cu prozatorii consacraţi.
Un poet căruia nu-i ajunge lumea
Gabriel Chifu scrie o poezie a plenitudinii. Existenţa îl bucură; chiar
