Numai un critic cu un condei artist şi inteligenţă probată asociativ, cum e Florin Faifer, putea să-şi intituleze, salvator pentru el însuşi, un volum de eseuri Pluta de naufragiu. După ce parcurgi cu încântare paginile volumului, în întregime scrise cu o mare risipă de talent, te întrebi cine e cel ce flutură flamura (vezi coperta) întru salvarea celor de pe pluta primejduită de valul mării-uitării. E Jean Bart, e Haig Acterian, Anton Bibescu, Aristide Blank, Stelian Mateescu sau Florin Faifer însuşi? Răspunsul e inutil de vreme ce simpatia actualizării, făcută cu har portretistic, nu e înfrântă de o anume poftă de amuzament când subiacentă, când ieşită la atac direct, cum se întâmplă în singurul medalion feminin scris, vai, fără pic de milă, al Lucrezziei Karnabatt. Pentru dublul z e vinovată ea, pentru dublul t, el, soţul, Dimitrie, jurnalistul care, aşa cum se cuvine, îi precede ei, în paginile volumului.
Ştiind care este ocupaţia lui Florin Faifer, de cercetător academic, putem presupune că fizionomiile literare luate în arca volumului aveau să fie nişte articole de dicţionar, programat să-l continue pe cel de până la 1900, o reuşită colectivă marcantă. Ceea ce a pierdut întreruptul dicţionar, a câştigat prezenta antologie de eseuri despre scriitori (vreo treizeci la număr), minori în cea mai mare parte, ambiţioşi să intre în republica literelor din prima jumătate a secolului XX. Că destinaţia articolelor a fost alta, se poate deduce după acribia informaţiei pusă la contribuţie, cu preţul de a fi şarjantă adesea, dar valorificată totuşi. Ce alt rost, decât de răbdare ironică, poate avea enumerarea, pe o pagină şi jumătate, a unor titluri de ziare la care a publicat articole D. Karnabatt, de vreme ce prea puţin se poate alege, ca substanţă, din luxul prea mare de metafore, comis în paguba literatului nerecunoscut decât de entuziastul Macedonski?
