"Ci preafrumoaso, cum aş putea eu convinge pe Sofi din New York sau pe Gabriela Baicu-Cerkez din Zürich că noi chiar am stat de vorbă, şi că privirea mea lungă în şiştarul plin al frumuseţii tale nu a fost o fantasie? O, spune-mi, rogu-te, degrabă!" - i-am zis eu, uimit de ceea ce mi se întîmplă. "Bineînţeles că nu te vor crede, doar ele nu văd televiziunile voastre" - mi-a răspuns făptura, dîndu-şi capul pe spate şi zîmbind în felul în care zîmbeşte Tariq Aziz cînd pomeneşte pe Jacques Chirac. Şi adevărul e că era frumoasă arăboaica cea ieşită-mi din cutia de bere la sfîrşitul săptămînii trecute, eu la Craiova fiind, cu telecomanda în mînă. Nici prea-naltă, nici prea scundă, neagră la părul ieşit din văl şi verzoaică la priviri. O minune de djină din Djinistan, fiica djinului cu care am stat de vorbă prin ianuarie '02 (v. Dilemele 462 şi 463). "Ci spune-mi, djino, vreau să ştiu" - am mai zis. "Ce să ştii, creştine? - mi-a răspuns, şăgalnică. Nu ştii nimic. Nu ştii de ce nu mai e Stelian Tănase la Realitatea, nici cine e fata care-şi trage jeanşii pe ea în ultimul videoclip Iris, nici ce restaurant vrea să facă Gabriel Liiceanu şi cu cine... Iară eu sînt aici pentru că aici mă simt bine. Stau şi privesc la televizor toată ziua şi-mi dau seama că Emil avea dreptate". "Care Emil? Cel de la Acţiunea Populară?" - am întrebat eu. "Ei, lasă ironia - mi-a retezat-o arăboaica, nepărăsită de zîmbet. Actualitatea îl confirmă. Cei 15 mii de specialişti există şi apar acum la televiziunile voastre. Îi văd seară de seară, analizînd hărţi ale sudului irakian şi mimici ale lui Saddam, beştelindu-l pe Bush şi ridiculizîndu-l pe Blair, prevestind vremuri amare pentru umanitatea ajunsă ca mîine sub dictatura americană." "Cred şi eu că-ţi convine - am spus eu -, bănui că axa Paris-Berlin-Moscova îţi face cu ochiul, frumoaso. Şi-ţi place cînd îl vezi pe Saddam închinîndu-se la A