"TRAGE", e cît se poate de simplu. Scris mare cît roata jeep-ului pe toate uşile, enunţat limpede ca "da-ul" la starea civilă, "TRAGE" vrea să te scutească de ezitări şi de situaţii penibile. Cu toate acestea, "mai sînt cîte unii, pînă la urmă ce să le faci, sînt oameni şi oameni, care nici nu se uită măcar, vin ţanţoş, ca Napoleon, de la pîine, şi împing de uşă cu atîta convingere încît ar trebui, numai din convingerea lor să i se schimbe sensul, dar nu ţine, frate, uite, că nu ţine. Alţii vin, se apropie, citesc, îi vezi cum citesc, pun mîna de mîner şi, pe deplin informaţi, împing, numai o dată, e adevărat, şi apoi fac ceea ce trebuie. Mai e o categorie ale cărei experienţă de viaţă, intuiţie sau instinct le spun de la început ce trebuie să facă. În cazul meu, e cum nu se poate mai clar. Asta scrie pe toate uşile, asta fac: trag. Săptămînal trag." Săptămînal trage ce? "Iarbă", spune Zolly, elev în clasa a unşpea. "În legătură cu situaţia asta, cred că nu se poate face decît un singur lucru. Să se introducă pe scară largă uşile cu senzori. Pînă şi la magazinul de cuie. Asta ar scuti de bătăi de cap pe toată lumea." Cînd i se taie lui Zolly macaroana filozofării, mai lungă decît cea din Doamna şi vagabondul, rămîne în farfurie un capăt scurt, uşor încîlcit , care arată cam aşa: întotdeauna, în tot ce faci, zi de zi, trebuie să alegi. Zi de zi, cineva sau ceva, vine să îţi arate ce ar trebui să alegi. Reţeta poate să fie bună sau proastă, iar tu poţi alege, încă o dată, să urmezi o stupizenie, sau să hrăneşti coşul de gunoi, cu un secret al cîştigului. După cum îţi vine la îndemînă sau după cît poţi fi de influenţabil. A, da, şi mai e ceva, după cum spune băiatul cu şapcă şi o căciulă roşie peste şapcă. "Eu am ales să mi se rupă." Afirmaţia lui se simplifică şi vă rog să o consideraţi irelevantă, pentru restul oamenilor care, totuşi, aleg.

Tanti Aida Mis