În dicţionarul Grand Robert (versiunea electronică, 1994), obscenitatea este definită astfel: "ofensă deschisă a pudorii; prezintă un caracter foarte şocant, expunînd, fără a atenua, cu cinism, obiectul unei interdicţii sociale, în special sexuale. Dezgustător, scîrbos (fam.), necinstit, indecent, deşucheat, grosolan, fără perdea, ordinar, imund, imoral, impudic, impur, neconvenabil, indecent, licenţios, destrăbălat, obscen, pornografic, murdar. Cărţi, publicaţii obscene. Cuvinte deşucheate, aproape obscene; cuvinte obscene. Graffiti, imagini, fotografii obscene. Gesturi obscene. Gînduri obscene". N-ar avea rost să reflectăm asupra obscenităţii într-o vreme cînd libertatea totală a moravurilor sexuale este considerată o garanţie esenţială a realităţii democratice. În definiţia obscenităţii din Le Grand Robert esenţială este sexualitatea: sexul declanşează obscenitatea. Or, îmi aduc aminte că atunci cînd au căzut regimurile comuniste, nobilele suflete democratice (fireşte, liberale în domeniul economic) considerau prezenţa revistelor pornografice, chiar a celor "dure", unul din criteriile libertăţii presei şi deci al exerciţiului democratic. Am auzit o frază stupefiantă, pronunţată la mijlocul anilor '80 de un politolog cu renume: "Iugoslavia e pe calea democraţiei, acolo se publică reviste pornografice". Dacă înţeleg eu bine aceste suflete nobile, democraţia impune eliberarea totală a sexului nu ca experienţă privată, ci a sexului ca expunere publică a sexualităţii, ca şi cum şoldurile crăcănate lăsînd să se vadă un vagin sau un anus deschis, un penis de o mărime respectabilă arătat în erecţie, diversele modalităţi de penetrare, diverse acte care ar putea, fără îndoială, să se relaţioneze mai curînd cu tortura, ar da sens dezbaterii şi deciziei democratice: adică punerii în acţiune a uneia sau a alteia dintre doctrinele politice, discernămîntului în materie d