O fostă colegă de liceu, şi prietenă, mă sună şi-mi face o invitaţie mai puţin obişnuită: să mergem la ziua celui de-al doilea liceu al meu, Şcoala Centrală, pe 19 Martie, şi să ne vedem cu "fetele". Asta tocmai după ce ocolisem partea nostalgică la numărul meu despre adolescenţi şi scrisesem nu tocmai plăcut despre grupurile de femei singure ce ies de 8 Martie. Cu mari reţineri, mă îndrept totuşi spre poarta din faţă a Şcolii Centrale, Zoia Kosmodemianskaia pe vremea noastră (anii '80) - poartă altă dată bine închisă şi de care puteai trece numai sărind gardul, eventual pe la teatrul Bulandra din apropiere. Acum intru uşor, împreună cu colega mea: liceul a rămas acelaşi, prea somptuos şi rece pentru gusturile mele mai dulcege, inadecvat oarecum activităţilor specifice de culoar: sprijinitul caloriferelor, flirturile, urletele profesorilor (de atunci) să nu mai porţi ciorapi coloraţi sau să intri odată la ore, mîncatul colţului de pîine cu multe dîre de firimituri. Primul fost profesor care ne iese în cale, şi, culmea, ne recunoaşte,este cel de chimie: prin clasa a 11-a, cînd a venit, era Făt-Frumosul claselor de fete (căci asta era componenţa majoritară la Zoia) frustrate. Bărbat prezentabil, cu voce răzbătătoare, profesorul nostru a fost "agresat" de cîteva din colegele mele cu poezii despre alcani în locul formulelor lor, ba chiar cu declaraţii de dragoste. După el, profesoara de istorie, o tînără figură pe vremea noastră, dar bună profesionistă, chiar dacă, în mare măsură, trebuia să ne delecteze cu istoria Congreselor P.C.R., pe care le dădeam la treaptă (e drept că o făcea cu graţie şi cu o ironie aproape insesizabilă); doamna de română, cea mai bună profesoară din domeniu în liceu, ţinînd uneori poate prea sus ştacheta şi manifestîndu-şi, omeneşte, preferinţele printre elevi... Din păcate, cam atît în privinţa profilor. Ceilalţi, ori s-au pensionat, or