M-am întrebat, ca şi alţii, ce anume face succesul romanelor lui David Lodge (fără să am, însă, o imagine clară asupra publicului acestor cărţi). Îndemînarea narativă este evidentă şi ea se datorează în bună parte, s-a spus, faptului că autorul a fost un eminent profesor de literatură, a scris cărţi de poetică a prozei şi cunoaşte, aşadar, toate secretele meseriei. Explicaţia e plauzibilă, numai că nenumăraţi profesori eminenţi de literatură s-au dovedit incapabili să treacă la ficţiune, limitîndu-se la a comenta cărţile altora. În definitiv, riscul major aici este de a conştientiza caracterul convenţional şi previzibil al procedeelor şi al formulelor narative, de unde senzaţia de blocaj pe care unii au depăşit-o transformînd însăşi tema sterilităţii în substanţă epică. Lodge dovedeşte, dimpotrivă, o suverană dezinvoltură, alternînd fără complexe registrele narative, făcînd apel la modalităţi aparent îmbătrînite dar revitalizate prin introducerea lor în contexte noi şi insolite, trecînd de la monologul interior la povestirea "clasică" la persoana a treia şi de la inserarea fragmentelor de jurnal intim al unui personaj la dialogul în care se schimbă banalităţi. Cititorul e pe un teren familiar şi are în acelaşi timp impresia că, puse laolaltă, toate aceste "mostre" de discurs romanesc se încheagă într-o formulă modernă şi orginală. Nu mai puţin îndrăzneaţă e opţiunea de a reprezenta o lume ce este, în fond, un univers închis, cunoscut cu adevărat doar de cei care trăiesc în interiorul lui. Şi în Gînduri ascunse, noul său roman apărut în traducere la Polirom, Lodge îşi ia personajele din lumea universitară. Nu ştiu, iarăşi, cum percep tabloul cititorii din afara acestui mediu; pentru "cunoscători" el este de o autenticitate fără cusur. Intrigi, ambiţii, rivalităţi, denunţuri, compromisuri, laşităţi; goană după finanţări, bătălii pentru "proiecte", propuneri de t