Saracie mare Zilele trecute, sindicalistii luau cu asalt Bucurestiul. Erau revoltati de intentia Guvernului de a concedia douazeci de mii de oameni din intreprinderile de stat.Intreprinderi care, de altfel, nu produc nimic in afara de datorii. Inainte de a incepe, ca la orice manifestare de protest,...

Saracie mare Zilele trecute, sindicalistii luau cu asalt Bucurestiul. Erau revoltati de intentia Guvernului de a concedia douazeci de mii de oameni din intreprinderile de stat.Intreprinderi care, de altfel, nu produc nimic in afara de datorii. Inainte de a incepe, ca la orice manifestare de protest, organizatorii au (supra)evaluat numarul probabil al participantilor. Ei spuneau ca vor veni zeci de mii de oameni. Acest tip de matematica da mereu gres. La miting nu au fost mai mult de zece mii de oameni. Unul dintre lideri spunea cu naduf ca oamenii sunt prea saraci sa mai aiba chef sau energie sa protesteze. Aceeasi scuza au invocat-o si organizatorii lantului uman din jurul Parlamentului. Oamenii ar fi mai preocupati de viitorul imediat decat de trecutul indepartat. Tot saracia ii opreste sa protesteze impotriva crizei spitalicesti si de medicamente, impotriva aberatiilor din invatamant sau notei la intretinere. Noii saraci par sa-si fi pierdut pofta de a protesta. Orizontul lor de protest se ingusteaza pe zi ce trece.

E drept, protestele nu au rezolvat nicicand prea multe in Romania de dupa 1989. Desi multe, nu au reusit sa opreasca alunecarea catre o forma de supravietuire careia nu-i mai sunt necesare decat aerul si apa. Exista cu toate acestea o categorie sociala ale carei proteste au mereu sorti de izbanda. In timpul fiecarei sesiuni parlamentare, o parte insemnata din timpul alesilor se pierde cu aprobarea maririlor de salariu. Parlamentarii vor salarii mai mari si au argumente. Ei sunt saracii politicii europene. Sunt saraci si cu duhul, dar ast