Pînă să-l cunosc pe Mohamed n-aveam mare respect pentru mincinoşi. Însă nici nu pot zice că mă deranjau cu ceva. Ba chiar, în calitate de ziarist, aş minţi să va spun că nu simţeam o oarecare solidaritate de branşă faţă de ei. Cu Mohamed e însă altceva. Cum spune unul dintre exegeţii lui, Jean-Pierre McGarrigle, "Într-o epocă a relaţiilor publice şi manipulării subtile, Al-Sahaf oferă sentiment şi autenticitate. Nu minte: pur şi simplu e superior adevărului" Acum, pentru cine n-a auzit de Mohamed Said al-Sahaf, ministrul informaţiilor în guvernul irakian (în prezent în şomaj tehnic), autorul acestui articol nu poate avea nici un pic de înţelegere. În trei săptămîni de război, Al-Sahaf a vorbit la televizor mai mult decît Blair şi Bush împreună. Bereta lui în stil "comando", de un verde închis foarte şic, ochelarii cu ramă subţire, aproape la modă, ca şi lipsa mustăţii, au făcut din Al-Sahaf un personaj aproape simpatic - chiar înainte să-l asculţi. Dacă pui la socoteală şi vorbele însă, Al-Sahaf intră pe teritoriul respectului. Cu mîinile goale, el i-a convins pe jurnaliştii prezenţi la conferinţele lui de presă (numite, spre sfîrşitul războiului, Sahaf-Show) că americanii pierd oameni, tancuri, avioane (ba chiar şi războiul) şi că armata populară, sub comanda preşedintelui-expert-militar-războinic-victorios, nu mai are mult şi-şi va trimite inamicii în iad. Acolo unde, ca să-l cităm, "stomacurile lor se vor prăji veşnic". Istoria nu trebuie să facă nici un efort să-l aşeze pe Al-Sahaf în Panteonul Comunicării Publice (secţia nou-înfiinţată de Mari Oratori în Slujba unor Cauze Rele). Îl califică pentru asta cel puţin un panseu: "Avansul lor e de fapt o tactică de-a noastră. Îi lăsăm să cîştige teren - asta va face mai uşor să-i înfrîngem!" De fapt, în venele lui Al-Sahaf curge sîngele Şeherazadei. El e autorul celebrelor vorbe "Nu sînt necredincioşi americani